Protocoalele Inteleptilor Sionului – Protocolul 1-

Dreptul, în viziunea francmasonilor, consta în forta. Libertatea este o idee himerica. Liberalismul si anarhia. Credinta. Autonomia. Despotismul exercitat prin intermediul capitalului. Dusmanul intern. Multimea trebuie sa fie pacalita. Anarhia si efectele ei. Politica si morala nu trebuie sa aiba nimic comun. Dreptul trebuie sa fie al celui mai tare. Puterea ascunsa francmasonica trebuie sa fie de neînvins. Scopul francmasonic justifica întotdeauna mijloacele. Multimea este oarba si de aceea poate sa fie atât de usor manipulata de francmasoni. Alfabetul politic secret. Discordiile partidelor. Forma de guvern care conduce cel mai bine la scopul principal urmarit de francmasoni este autocratia. Lichiorurile tari si bauturile alcoolice în exces, care fac sa slabeasca constiinta crestinilor. Clasicismul. Desfrâul generalizat. Principiul si regulile principale ale guvernului superstatal francmasonic. Teroarea necesara. Libertate, Egalitate, Fraternitate sau marea minciuna. Principiul guvernului dinastic. Privilegiile aristocratiei crestine trebuie sa fie cât mai repede nimicite. Noua aristocratie care trebuie sa apara. Un calcul psihologic folosit de francmasoni. Abstractia utopica a libertatii. Amovibilitatea (revocarea) reprezentantilor poporului.

Sa lasam la o parte vorbele goale si sa cercetam fiecare idee în sine, sa luminam situatia prin comparatii si deductii.

Eu va voi arata, deci, sistemul nostru, atât din punctul nostru de vedere, cât si din acela al crestinilor.

Trebuie cunoscut ca oamenii care au instincte si porniri rele, sunt mult mai numerosi decât cei care au porniri bune. De aceea, cele mai bune rezultate se ating guvernând pe oameni prin violenta si teroare, nu prin discutii academice. Fiecare om este însetat de putere, fiecare ar voi sa se faca dictator, daca ar putea. În acelasi timp, sunt foarte multi cei care ar fi oricând gata sa jertfeasca bunurile celorlalti, pentru a-si atinge propriul lor bine.

Ce lucru a tinut si tine în frâu fiarele salbatice care se numesc oameni? Ce i-a calauzit pâna acum? La început ei s-au supus puterii oarbe a pumnului, mai târziu legii, care nu este decât aceeasi putere, dar mascata. De aceea ajungem la concluzia ca dreptul e în forta, dreptatea este de partea puterii.

Libertatea este o idee, un gând, un fapt. Trebuie stiut cum sa se fluture aceasta idee, când este nevoie sa fie atras poporul în cursa vicleana a unei idei, în jurul unui anumit partid, mai ales daca acest partid are de gând sa îl zdrobeasca pe cel aflat la putere. Problema aceasta devine usoara daca adversarul îsi gaseste puterea în ideea de libertate, în ceea ce se numeste liberalism, si mai ales daca îsi jerfeste ceva din putere pentru aceasta idee. Iata în ce va constata atunci triumful teoriei instituite de noi: frânele slabite ale puterii sunt luate în mâna de catre altii, deoarece forta oarba a maselor nu poate ramâne nici o singura zi fara sa fie strunita si pentru ca noua putere nu face decât sa ia locul celei vechi, deja slabite prin ideea de liberalism.

În zilele noastre, puterea aurului a înlocuit puterea guvernelor liberale. A fost o vreme când domnea credinta. Ideea de libertate este acum irealizabila, deoarece nimeni nu stie sa se foloseasca de ea într-o masura dreapta. Este suficient sa fie lasat poporul sa guverneze câtva timp singur, pentru ca aceasta autonomie sa se transforme de îndata în destrabalare. Iar în clipa aceea se nasc dezbinari care se transforma foarte repede în lupte sociale, în care Statele se mistuie si unde marimea lor se preface în cenusa.

Fie ca Statul se istoveste de propriile lui framântari, fie ca certurile sale launtrice îl aduc în stare de a fi la bunul plac al dusmanilor din afara, din acel moment el poate fi socotit ca pierdut si fara de scapare. El intra astfel în stapânirea noastra. Puterea capitalului, care acum este în întregime în mâinile noastre, îi apare atunci acestui Stat ca o luntre de scapare, de care este silit sa se agate pentru a nu se îneca.

Pe aceia pe care sufletul lor simtitor i-ar face sa considere netrebnice aceste gânduri, i-as întreba: daca un Stat are doi dusmani si daca îi este îngaduit sa foloseasca împotriva unuia dintre ei, dusmanul din afara, toate mijloacele de lupta, ca de pilda: de a nu-i aduce la cunostinta planurile de atac si de aparare, de a-l surprinde noaptea, sau cu puteri mai mari, fara ca toate acestea sa fie privite ca imorale; de ce, aceleasi masuri întrebuintate de noi împotriva unui dusman si mai rau, care urmaresc sa darâme ordinea sociala si proprietatea, ar fi privite ca neîngaduite si imorale?

O minte bine cumpanita poate oare nadajdui sa aiba sansa sa cârmuiasca cu folos popoarele prin îndemnuri cuminti sau prin convingere atunci când calea e deschisa contrazicerii, fie chiar nesocotita si fara însemnatate, dar totusi ademenitoare pentru poporul care întelege totul numai usurel, la suprafata? Oamenii, fie ca fac parte din patura de jos, fie ca nu, sunt cârmuiti de micile lor patimi, de obiceiurile, de traditiile si de teoriile lor sentimentale. Sunt robi inconstienti ai împartirii în partide care se împotrivesc întelegerii celei mai cuminti. Orice hotarâre a multimii atârna de o majoritate întâmplatoare si este mai mereu superficiala. Fara a cunoaste tainele politice, multimea ia hotarâri fara rost; si atunci un fel de anarhie sapa pe dedesubt guvernul.

Politica nu are nici o legatura cu morala. Guvernul, care se lasa condus de morala, nu este politic si, prin urmare, puterea lui este subreda. Acela care vrea sa domneasca trebuie sa se foloseasca de viclenie si fatarnicie. Marile însusiri ale poporului – sinceritatea si cinstea – sunt defecte pentru politica, pentru ca ele doboara regi si tronuri mai usor decât dusmanul cel mai puternic. Aceste însusiri trebuie sa le lasam regatelor crestine; noi nu trebuie în nici un caz sa le luam drept calauza.

Scopul nostru este sa avem în mâna puterea. Cuvântul DREPT este o idee abstracta pe care nimic nu o îndreptateste. Acest cuvânt nu înseamna decât atât: „Da-mi ceea ce vreau, pentru a putea dovedi ca sunt mai tare decât tine”. Unde începe si unde se sfârseste dreptul?

Într-un Stat unde puterea este rau organizata, unde legile de guvernare au devenit impersonale si usor de ocolit, în urma drepturilor nenumarate întemeiate de liberalism, eu socotesc ca este un nou drept al meu sa ma arunc, pe baza legii celui mai tare, asupra tuturor ordinelor si asupra tuturor regulilor stabilite, si sa le rastorn; sa pun mâna pe legi, sa cladesc toate institutiile si sa ma fac stapânul celor care mi-au predat mie drepturile pe care le daduse forta lor si de care s-au lepadat de buna voie, din liberalism.

Din pricina slabiciunii de astazi a tuturor puterilor, stapânirea noastra va fi mai trainica decât oricare alta, pentru ca ea nu va putea fi înfrânta. Pentru aceasta este însa necesar ca ea sa se fi înradacinat atât de bine, încât nici un siretlic sa nu o mai poata darâma.

Din raul trecator pe care suntem siliti sa-l facem acum, se va naste ulterior binele unui guvern neclintit care va restabili mersul regulat al mecanismului existentei nationale, tulburat de liberalism. Rezultatul îndreptateste mijloacele. Sa ne orientam cu luare aminte în planurile noastre, mai putin asupra celor bune si morale si cel mai mult asupra celor trebuincioase si folositoare.

Avem înaintea noastra un plan, în care este trasa în mod strategic linia de care nu ne putem îndeparta, fara a primejdui opera mai multor veacuri.

Pentru a gasi mijloacele care duc la acest scop, trebuie sa tinem seama de lasitatea, de nemernicia, nestatornicia multimii, de neputinta ei de a întelege si cumpani posibilitatile si împrejurarile propriei sale vieti si ale bunastarii sale. Trebuie sa întelegem ca puterea multimii este oarba, nesabuita, cel mai adesea ea nu gândeste, ci se ia dupa orice zvon. Un orb nu poate calauzi un alt orb fara ca sa-l duca la prapastie. Tot astfel, membrii multimii, iesiti din popor – oricât le-ar fi mintea de geniala -, nu pot pretinde sa conduca poporul fara a-l pierde în întregime, din pricina ca ei nu înteleg nimic din politica.

Numai un individ pregatit înca din copilarie pentru autocratie poate recunoaste graiul politicii si realitatea ei. Un popor lasat pe seama lui proprie, adica pe seama celor ridicati din sânul sau, se ruineaza prin certurile partidelor atâtate de setea de putere, si prin dezordinile care se nasc de aici. Este oare cu putinta ca poporul sa judece linistit, fara dusmanii launtrice si sa conduca afacerile tarii, care nu pot fi amestecate cu interesele personale? Se pot ei apara împotriva dusmanilor din afara? Nu, e cu neputinta! Un plan împartit în atâtea capete câte are multimea îsi pierde unitatea, devine de neânteles si fara putinta de a fi înfaptuit.

Numai un autocrat (un singur stapân atotputernic) poate alcatui planuri mari si limpezi, poate aseza la locul sau fiecare lucru, în mecanismul masinii guvernamentale. Sa recunoastem, deci, ca un guvern folositor tarii si în stare sa-si atinga scopul propus, trebuie sa fie condus de un singur individ responsabil. În anarhia absoluta, civilizatia nu poate exista. Ea nu este opera poporului ci a conducatorului ei, oricare ar fi el. Multimea este un barbar ce îsi arata barbaria la orice prilej. Îndata ce poporul apuca în mâini libertatea, ea se transforma foarte repede în anarhie, care e treapta cea mai deplina a barbariei.

Închipuiti-va dobitoacele acelea umane îmbibate de alcool, naucite de vin, carora li se va da dreptul de a bea fara masura, în acelasi timp în care li se va da libertatea. Noi nu putem îngadui ca ai nostri sa decada pâna la o asemenea treapta. Popoarele crestine sunt îndobitocite de bautura. Tineretea le este irosita si înjosita de studiile clasice complet inutile si de desfrânarea precoce la care i-au impus agentii nostri: profesorii, oamenii de serviciu, guvernantele din casele bogate, apoi însasi negustorii nostri si chiar femeile noastre din localurile de petrecere ale crestinilor. În rândul acestora din urma eu numar si pe asa zisele „femei din lumea buna”, care la rândul lor imita de buna voie, ca niste maimute, luxul si desfrânarea celor dintâi.

Cuvântul nostru de ordine este: putere cu orice pret si fatarnicie. Singura puterea poate învinge în politica, mai ales când este ascunsa în talentele trebuincioase oamenilor de Stat. Violenta trebuie sa fie un principiu, viclenia si fatarnicia o regula pentru guvernele care nu vor sa-si predea coroana în mâinile agentilor unei noi puteri. Acest rau este singurul mijloc de a ajunge la scopul pe care îl urmarim noi. De aceea, noi nu trebuie sa ne oprim în fata mituirii, înselatoriei, tradarii, ori de câte ori ele ne pot servi atingerii scopului nostru. În politica trebuie sa te pricepi sa iei proprietatea altuia fara a sovai, mai ales daca poti obtine prin acest mijloc supunerea si puterea.

Statul nostru, în aceasta cucerire pasnica, are dreptul sa înlocuiasca grozaviile razboiului prin condamnari la moarte mai putin vazute si mai folositoare, necesare adeseori pentru a întretine teroarea aceasta care face popoarele sa asculte orbeste. O neînduplecare constanta, dar strasnica este cel mai mare sustinator al puterii unui Stat; prin urmare, nu este numai în folosul nostru, este chiar de datoria noastra sa ne tinem de acest program al violentei si fatarniciei. O asemenea doctrina bazata pe calcul este tot atât de folositoare ca si mijloacele pe care le întrebuinteaza. Nu numai prin aceste mijloace, dar si prin aceasta doctrina a neînduplecarii, vom învinge si vom robi Guvernului nostru Suprem toate celelalte guverne. Va fi îndeajuns sa se stie ca suntem neînduplecati, pentru ca orice nesupunere sa înceteze.

Noi, înca din vechime, am aruncat poporului cuvintele: LIBERTATE, EGALITATE, FRATERNITATE, cuvinte repetate de atâtea ori de catre papagalii inconstienti care, atrasi din toate partile de aceasta momeala, nu s-au folosit de ea decât pentru a nimici prosperitatea lumii si adevarata libertate individuala, altadata atât de bine asigurata prin constrângerea multimii. Oamenii care s-au crezut inteligenti, n-au stiut sa descurce întelesul ascuns al acestor cuvinte si n-au vazut deloc ca ele se contraziceau, ei nu au vazut ca în realitate nu exista egalitate în natura si ca nu poate sa existe libertate, ca natura însasi a creat inegalitatea mintilor, a caracterelor si a inteligentelor, atât de mult supuse legilor ei. Acesti oameni nu au înteles ca multimea este o putere oarba si ca parvenitii pe care si-i alege pentru a o guverna, nu sunt mai putini orbi în politica decât ea însasi. N-au înteles ca initiatul, cel introdus în tainele politicii, fie el chiar un prost, poate guverna, în vreme ce multimea neinitiatilor, fie chiar plini de geniu, nu înteleg nimic din politica. Toate aceste gânduri nu le-au venit deloc în minte crestinilor. Totusi, pe aceasta se întemeia principiul guvernamântului drastic. Tatal, Domnitorul, transmitea fiului sau secretele politicii, necunoscute, în afara de membrii familiei domnitoare, pentru ca nimeni sa nu le poata trada. Mai târziu, obiceiul transmiterii adevaratelor principii ale politicii, s-a pierdut. Izbânda operei noastre s-a marit mult prin aceasta.

Totusi, în lumea întreaga, cuvintele LIBERTATE, EGALITATE, FRATERNITATE au adus în rândurile noastre, prin mijlocirea agentilor nostri orbi, legiuni întregi de crestini care ne purtau cu însufletire steagurile. Aceste cuvinte erau pentru ei niste viermi care rodeau prosperitatea tuturora, distrugând peste tot pacea, solidaritatea, stapânind pe dedesubt toate institutiile Statului. Veti vedea din cele ce urmeaza sa va comunicam, ca aceasta ne-a folosit cel mai mult noua. Acest aspect ne-a dat, printre altele, putinta de a obtine cheia cea mai importanta sau, mai bine zis, de a desfiinta privilegiile pe care era întemeiata aristocratia crestinilor si singurul mijloc de aparare ce-l aveau împotriva noastra popoarele si natiunile. Pe ruinele jalnice ale aristocratiei naturale si ereditare noi ne-am ridicat aristocratia noastra, a inteligentei si a banului. Am luat drept baza a acestei noi aristocratii bogatia, care depinde de noi, si stiinta, care este îndrumata de maestrii nostri.

Izbânda noastra a mai fost mult usurata si prin faptul ca, în legaturile noastre cu oamenii de care aveam nevoie, am stiut întotdeauna sa atingem si sa influentam corzile cele mai sensibile ale sufletului oamenilor: meschinaria, lacomia, neîndestularea, lipsurile materiale, fiecare dintre aceste slabiciuni omenesti, luate în parte, fiind în stare sa înabuse gradat neatârnarea gândului, punând vointa oamenilor în slujba celor care astfel le cumpara sufletul.

Ideea abstracta a libertatii ne-a dat putinta de a face multimea sa înteleaga ca un guvern nu este altceva decât un loctiitor al proprietarului tarii, adica al poporului, si ca poate fi schimbat asa cum se schimba manusile învechite.

Amovibilitatea (faptul de a fi revocat) reprezentantilor poporului îi pune totdeauna la dispozitia noastra; ei depind de alegerea noastra.

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s