Protocoalele Inteleptilor Sionului – Protocolul 13-

Nevoia pâinii zilnice îi dreseaza gradat pe oameni. Chestiunile politice care apar. Chestiunile industriale. Petrecerile ca mijloc de deviere. Casele poporului. Adevarul este unul. Marile probleme care survin.

Nevoia pâinii zilnice îi face pe crestini sa taca si sa fie servitorii nostri umili. Agentii nostri din presa vor discuta, la porunca noastra, masurile si schimbarile pe care ne-ar fi cam greu sa le dam publicitatii dintr-odata, pe nesteptate. Noi, în acest timp, folosindu-ne de zgomotul pricinuit de aceste discutii, vom înfaptui masurile dorite si le vom prezenta publicului ca pe un fapt împlinit. Nimeni nu va avea îndrazneala sa ceara nimicirea celor hotarâte, mai ales ca vor fi prezentate ca fiind un real progres. De altfel, presa va face atunci un joc util noua si va atrage îndata atentia publicului spre chestiuni senzationale noi (caci, dupa cum stiti, noi am obisnit oamenii de a cauta totdeauna ceva nou si schimbator). Câtiva neghiobi, închipuindu-si ca sunt uneltele sortii, se vor napusti asupra acestor noi chestiuni fara a sti ca ei nu înteleg nimic din ceea ce noi vrem în realitate sa se discute. Chestiunile politicii nu sunt deschise nimanui, în afara de aceia care i-au dat nastere, înca înainte cu multe veacuri si care o conduc chiar si acum în taina.

Din toate acestea puteti vedea ca, prefacându-ne uneori ca cerem parerea multimii, noi nu facem altceva decât sa ne usuram înfaptuirea planurilor noastre. De asemenea puteti observa ca noi cautam totdeauna aprobarea nu a faptelor, ci a cuvintelor noastre rostite la cutare prilej. Noi trebuie sa spunem pretutindeni si totdeauna ca, în toate masurile noastre ne ghidam dupa speranta unita cu siguranta de a fi folositori binelui tuturor.

Pentru a abate cu abilitate atentia oamenilor prea îngrijorati de problemele politice, vom scoate la iveala problemele economice senzationale înainte de asa zisele probleme politice noi. Îi vom lasa atunci pe toti sa-si descarce furiile lor asupra acestui subiect. Gloatele se vor învoi sa ramâna linistite, sa se odihneasca dupa închipuita lor activitate politica (cu care i-am obisnuit noi însine, pentru ca sa putem lupta prin mijlocirea lor cu guvernele crestine), cu conditia de a avea noi distractii si ocupatii. În aceste noi distractii si ocupatii îi vom îndrepta apoi aproape pe aceleasi cai politice. Vom face aceasta pentru ca aceste gloate ale poporului sa nu ajunga la nimic profund prin cugetare. Eventual îi vom opri eficient de la gândire prin petreceri si sport, prin jocuri, prin desfatari vicioase, prin înlantuiri de patimi si prin case de toleranta publice. Îndata vom pune apoi prin presa concursuri banale de arte si tot felul de sporturi. Aceste preocupari de masa vor îndeparta pentru totdeauna spiritele de la chestiunile elevate unde am avea mult de luptat cu ele. Oamenii, dezobisnuindu-se din ce în ce mai mult sa gândeasca spontan si independent numai prin ei însisi vor ajunge sa vorbeasca datorita propagandei noastre tocmai asa cum gândim noi. Datorita superficialitatii si a lenii lor de a gândi noi vom fi singurii care vom da impulsuri si îndrumari cugetarii mai ales prin intermediul anumitor persoane care, bineînteles, nu vor fi deloc banuite de a avea legaturi strânse cu noi.

Rolul utopistilor liberali va fi pentru totdeauna sfârsit, atunci când va fi recunoscut regimul nostru francmasonic planetar. Pâna atunci vor aduce multe foloase noua. De aceea, adeseori îi vom îndemna mult mai mult pe oameni sa nascoceasca tot felul de teorii complet ireale si fantastice, considerate noi, sau asa zise progresiste, caci astfel vom suci cu o mare usurinta capetele acestor crestini, cu ajutorul cuvântului PROGRES. Nu gasiti aproape nici unul printre ei care sa înteleaga ca sub acest cuvânt se ascunde o greseala, afara de cazurile când este vorba de descoperiri materiale, deoarece adevarul este numai unul singur si neschimbat, si nu poate prin urmare sa progreseze. Progresul, ca o idee gresita, serveste la întunecarea adevarului, pentru ca nimeni sa nu-l cunoasca, în afara de noi alesii care suntem pazitorii lui.

Când domnia noastra planetara va fi sosit, oratorii nostri vor vorbi cu patos poporului despre marile probleme misterioase care au framântat omenirea pentru a o duce, în sfârsit, la regimul nostru mântuitor. Nimeni nu va banui atunci ca toate aceste probleme au fost nascocite de catre noi, dupa un plan politic pe care nimeni nu l-a ghicit în tot cursul lungilor veacuri.

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s