Operaţiunea ,,Bosnia”, un caz de dezinformare orchestrat în mod exemplar – prima parte-

Toată arta războiului se bazează pe înşelătorie – Sun Ţî
Toată arta politicii este aceea de a face să se creadă – Machiavelli
Omul e clădit astfel încât ficţiunile îi fac o impresie mai puternică decât adevărul – Erasmus

În zilele noastre, datorită dezvoltării extraordinare a mijoacelor de informare în masă, informaţia circulă cu  mare viteză, putând să fie transmisă şi receptată foarte repede pe întreaga planetă.
Consumul zilnic de informaţie este o parte nelipsită a vieţii majorităţii oamenilor. Ziarele, revistele, radioul, televiziunea şi, mai nou, Internetul – dintre care cele mai importante se află la dispoziţia francmasoneriei mondiale (secta satanică planetară care conduce din umbră această planetă) – sunt mijloace sigure prin care ea influenţează şi dirijează opinia publică după bunul plac, conform cu interesele şi motivaţiile criminale pe care le are, dincolo de graniţele voinţei şi simţurilor oamenilor.
Aproape toată lumea este tot mai dependentă de această reţea globală de informare, pentru a fi la curent cu ceea ce se petrece în lume. În mod automat şi inconştient, oamenii acordă o mare credibilitate trusturilor de informare, aceasta constituind o ocazie foarte propice pentru manipularea perversă a informaţiei de către cei care conduc din umbră această planetă.
În cartea sa Tratat de Dezinformare, Vladimir Volkoff arată foarte clar modul în care pot fi schimbate atitudinile, convingerile, trăirile şi comportamentul oamenilor, doar prin intermediul manipulării mediatice, fără a apela la mijloace violente. Astfel, o realitate evidentă poate căpăta, prin manipularea ei, nuanţe cu totul diferite de cele adevărate.
Volkoff abordează metodic, cu multă rigurozitate şi obiectivitate fenomenul dezinformării, istoria lui, determinările sociale şi psihologice pe care acesta le produce atât la nivel de masă, cât şi la nivel individual, care, de cele mai multe ori, creează, cu o precizie şi o abilitate diabolică, evenimente şi situaţii noi, complet diferite de realitatea lor obiectivă.
El defineşte dezinformarea drept o tehnică ce permite furnizarea de informaţii generale eronate unor terţi, determinându-i să comită acte colective sau să difuzeze judecăţi dorite de dezinformatori.
Autorul atrage atenţia consumatorilor de informaţie asupra celor şapte feluri în care poate fi prezentat (şi astfel, denaturat) un fapt, în funcţie de scopul care se urmăreşte şi anume: • afirmat; • negat; • trecut sub tăcere; • amplificat; • diminuat; • aprobat; • dezaprobat.
Dezvăluirea mecanismelor de dezinformare poate fi de un real folos publiculuil larg, care este de fapt ţinta acestor operaţiuni, pentru a înţelege modalitatea de acţiune şi metodele pe care le folosesc dezinformatorii pentru a-şi atinge scopurile şi interesele lor abjecte.
Procedurile de dezinformare nu sunt prea complicate, dar sunt foarte eficiente. Iată câteva modalităţi clasice de dezinformare utilizate în mod curent de francmasonerie, prin intermediul mjloacelor din mass-media ce le sunt aservite: negarea evenimentului, inversarea faptelor, amestecul de adevăr şi minciună, modificarea motivului, schimbarea circumstanţelor, estomparea, camuflajul, interpretarea, generalizarea, ilustrarea, împărţirea responsabilităţii sau plasarea ei doar pe seama uneia dintre părţi. Toate aceste „trucuri” malefice, exploatează abil slăbiciunile umane şi prejudecăţile sociale, iar cunoaşterea lor este foarte importantă pentru înţelegerea mecanismelor de funcţionare a dezinformării şi a efectelor dezorientative, dezorganizatoare, inhibitoare şi chiar traumatizante pe care aceasta le determină la nivelul maselor, conform îndemnului diabolic pervers: calomniază, calomniază, că până la urmă tot rămâne ceva!
Modalităţi de protecţie împotriva dezinformării
– să nu ne lăsăm sufocaţi de informaţia care abundă aproape peste tot, în toate domeniile vieţii noastre (la locul de muncă, pe stradă etc. şi mai ales în mass-media);
– să nu ne formăm opinii categorice decât în legătură cu subiectele despre care ne putem informa din mai multe surse;
– să urmărim să gândim singuri informaţia şi să o analizăm cu luciditate şi discernământ, fără a o înghiţi pur şi simplu, aşa cum ne este ea servită;
Adică, pentru a fi imuni la dezinformare şi a-i anihila efectele persuasive, fiecare dintre noi trebuie să privească informaţia prezentată, indiferent în ce mijloc de informare (atenţie deosebită la televiziune, care este paradisul dezinformării!!!), cu circumspecţie, ţinând cont de sugestiile de mai sus.

Vă prezint în continuare studiul operaţiunii de dezinformare „Bosnia”, realizat de autor în cartea sa, care reprezintă un exemplu concret, cât se poate de elocvent, pe etape, al modului în care a fost orchestrată dezinformarea în rândul maselor, în legătură cu războiul din Bosnia, precum şi a efectelor oripilante pe care aceasta le-a declanşat, conform intereselor criminale ale francmasoneriei.

Clientul
O declaraţie a agenţiei private de relaţii cu publicul Ruder Finn Global Public Affairs, citată de Jacques Merlino în cartea sa Les verites yougoslaves ne sontpas toutes bonnes a dire – ,,Nu e bine ca toate adevărurile iugoslave să fie cunoscute”, arată că, între lunile august 1991 si iunie 1992, clientul acestei afaceri a fost republica Croaţia; din luna mai a anului 1992 până în decembrie a aceluiaşi an, clientul a fost republica Bosnia-Herţegovina (mai exact, fracţiunea musulmană a acestei republici); iar după octombrie 1992, a fost regiunea autonomă Kosovo.

Or, se întâmplă că, parcă accidental, comunitatea mediatică să fi sărit în ajutorul croaţilor, a1 musulmanilor bosniaci şi al kosovarilor, mereu contra aceluiaşi inamic: Serbia.
Totuşi, nu e prea verosimil şi presupunem că aceste două republici nou-născute şi cea de-a treia – care, la ora când scriu aceste rânduri, încă nu are o existenţă legală – au putut achita notele de plată ale agenţiei Ruder Finn. Dincolo de aceste ectoplasme, se văd profilându-se clienţi mai serioşi.
Adevărul este că mizele jocurilor geopolitice din Balcani sunt considerabile.
1. Balcanii controlează drumurile petrolului şi gazelor, nu numai pe cele ale Arabiei, Irakului şi Kuweitului, ci şi, potenţial, pe cele din Marea Caspică şi Kazahstan.
2. Prăbuşirea comunismului ridică problema dominaţiei asupra Europei de Est, care debordează de materii prime şi mână de lucru ieftină şi în curând va primi cu braţele deschise toate exporturile occidentale.
3. Pentru mai multe puteri, printre care Statele Unite şi Germania mai ales, e foarte important să încercuiască Rusia, înconjurând-o cu o ,,centură verde” (islamică), să-i submineze prestigiul, s-o paralizeze cât de mult posibil.
4. NATO, care este chemat să devină jandarmul lumii, are nevoie să se antreneze şi să-şi experimenteze materialele (de preferinţă, pe un teren devotat vendetei universale).
5. Lumea germanică nu a renunţat la ideea de a-şi deschide o ieşire la Marea Mediterană.
6. Islamul arde de nerăbdare să înceapă o ,,cruciadă pe invers” şi dispune de mijloacele fabuloase pe care i le oferă petrolul arab.
7. Ţările islamice vor forma o piaţă cu 700 de milioane de cumpărători – nu peste mult timp, un miliard – oferind şi ele o mână de lucru ieftină.
8. Vaticanul, care a permis să se construiască o moschee la Roma fără a cere o acţiune reciprocă în ţările musulmane, preferă să sprijine prezenţa islamică decât prezenţa ortodoxă pe teritoriile pe care în realitate ar dori să le vadă intrate complet sub influenţa lui.
9. Dunărea este calea naturală care uneşte Estul şi Vestul Europei.
10. Statele Unite doresc ca Europa să se unifice, pentru a slăbi naţiunile europene, dar sub o formă dezavantajoasă şi, de preferinţă, împotriva Rusiei.
Toate aceste puncte sunt piese componente ale unui joc de puzzle. Ca atare, ele nu permit să se conchidă cine este adevăratul client (unul sau mai mulţi), care se ascunde în spatele croaţilor, al musulmanilor bosniaci şi al kosovarilor. Se poate presupune că respectivul nu-şi va lăsa masca să cadă prea curând.

va urma si partea a doua

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s