Adevarul despre noua industrie agricola !

Agricultura industrială ne devastează pământul, apa şi aerul şi acum ameninţă echilibrul biosferei. Folosirea masivă a substanţelor chimice şi biologice în agricultură provoacă dezastre pentru mediu, precum şi boli şi moarte în rândul oamenilor. Monoculturile reduc diversitatea plantelor şi a animalelor. Prin distrugerea habitatului, agricultura industrială pune în pericol plantele şi animalele sălbatice. Practicile industriale din ferme cauzează mari suferinţe animalelor. Monopolul centralizat al marilor corporaţii distruge micile comunităţi de ţărani din lume, conducând la foamete şi sărăcie în masă. A devenit, cu adevărat, o recoltă fatală.
Totuşi, în ciuda acestor impacturi devastatoare, modelul industrial din agricultură încă beneficiază de publicitate gratuită din partea mass-mediei şi a politicienilor. Rar se mai aud întrebări, iar şi mai rar cereri de a se renunţa la acest sistem din ce în ce mai dezastruos al producţiei de alimente. Această tăcere deranjantă poate fi atribuită, parţial, succesului enorm pe care agricultura industrială îl are în utilizarea „marii minciuni”, o tehnică familiară tuturor propagandiştilor. Agricultura corporatistă a inundat şi continuă să inunde publicul cu minciuni auto-create despre producţia modernă de alimente. De zeci de ani, industria a contracarat cu dibăcie orice critică la adresa agriculturii industriale cu ajutorul strategiei „marii minciuni”.

Aceste minciuni ale agriculturii au devenit toate foarte familiare. Majoritatea fermierilor, activiştilor şi a politicienilor care pun sub semnul întrebării sistemul producerii alimentelor industriale, cunosc pe de rost litania minciunilor: agricultura industrială este necesară pentru a hrăni omenirea, pentru a ne furniza alimente sănătoase, hrănitoare şi ieftine, pentru a produce hrana într-un mod mult mai eficient, pentru a ne oferi mai multe posibilităţi de a alege şi, mai presus de toate, pentru a salva mediul. În plus, când este confruntată cu exemplele incontestabile ale unor cazuri care atestă impactul nefast pe care agricultura industrială îl are asupra mediului şi asupra sănătăţii, industria arată imediat spre inovaţiile tehnologice, în special spre realizările recente din domeniul biotehnologiei, ca spre un panaceu care va rezolva toate problemele. Aceste afirmaţii sunt răspândite în lung şi-n lat  prin intermediul eforturilor grupurilor de interese din industrie, al ofertelor promoţionale de produse şi al campaniilor publicitare de milioane de dolari realizate prin intermediul programelor TV, al ziarelor, revistelor, jurnalelor agricole şi al anunţurilor radio. Mai mult, pe măsură ce industria se consolidează – prin intermediul companiilor biotehnice care deţin afacerile cu seminţele şi substanţele chimice folosite în agricultură şi al numeroaselor companii care controlează majoritatea sortimentelor de seminţe şi de mărci de produse alimentare – strategiile folosite pentru răspândirea acestor minciuni devin chiar mai concertate, iar mesajele  mai agresive. Archer Daniels Midland ne este cunoscut tuturor ca fiind „supermarket-ul lumii”, în timp ce Monsanto ne oferă „hrană, sănătate, speranţă”.

PRIMA MINCIUNĂ: agricultura industrială va hrăni întreaga omenire
ADEVĂRUL: Foametea mondială nu este generată de lipsa de alimente, ci de sărăcie şi de lipsa de terenuri agricole, care împiedică accesul oamenilor la hrană. De fapt, agricultura industrială amplifică foametea, prin ridicarea costurilor agriculturii tradiţionale, prin forţarea a zeci de milioane de fermieri să renunţe la pământ şi prin creşterea în primul rând a exporturilor de mare profit şi a culturilor costisitoare.          

Foame într-o lume a abundenţei

O privire mai atentă asupra cauzelor ce stau la baza foametei, va revela că orice afirmaţie cum că foametea mondială se datorează unei lipse de alimente este pur şi simplu o minciună menită să servească agriculturii industriale. În realitate, producţia de alimente a ţinut pasul cu creşterea populaţiei. Cercetările realizate de Organizaţia pentru Alimente şi Agricultură a Naţiunilor Unite (UN Food and Agriculture Organization) demonstrează clar că abundenţa, şi nu lipsa, caracterizează cel mai bine rezerva mondială de hrană. În fiecare an se produce suficient grâu, orez şi alte cereale pentru a asigura fiecărei fiinţe umane necesarul  zilnic de 3.500 de calorii. De fapt, la nivelul întregii lumi se produc suficiente alimente pentru a asigura 2 kg de hrană de persoană pe zi, care ar include 1 kg de cereale, legume-boabe şi nuci, 500 g de fructe şi legume proaspete şi aporape încă 500 g de carne, lapte şi ouă.

Cum rămâne cu ritmul creşterii populaţiei în viitor? Deşi mulţi ar putea susţine că ar trebui să reducem rata creşterii populaţiei din motive ecologice şi sociale, istoria nu a confirmat conceptul maltusian conform căruia creşterea populaţiei implică foamete. Într-adevăr, în ultimii 35 de ani, producţia de alimente pe cap de locuitor a crescut cu 16 procente mai repede decât populaţia de pe glob. Mai mult decât atât, aşa cum afirmă Peter Rosset de la Food First: „Avem acum pe această planetă mai multe alimente disponibile pe cap de locuitor, decât am avut vreodată în istoria omenirii.”

Adevărata cauză a foametei

Dacă avem suficient de multă mâncare pentru a hrăni populaţia actuală şi pentru a face faţă creşterii populaţiei din viitorul apropiat, de ce flămânzesc totuşi 800 de milioane de oameni în fiecare zi? O cauză fundamentală este dependenţa de mâncare. De-a lungul secolelor şi în toate colţurile lumii, sistemul industrial a „îngrădit” micii agricultori, forţându-i pe ţăranii care trăiau din agricultură să-şi părăsească terenurile, pentru ca acestea să fie apoi folosite în special pentru culturile scumpe, destinate exportului, în locul celor destinate populaţiei locale. Rezultatul acestei îngrădiri a fost şi continuă să fie faptul că nenumărate milioane de ţărani îşi pierd pământurile, tradiţiile, comunităţile rurale şi, cel mai direct efect, posibilitatea de a-şi cultiva propria hrană – independenţa lor alimentară. Strămutaţi de pe pământul lor şi privaţi de mijloacele lor de supravieţuire, noii „dezrădăcinaţi” migrează apoi în număr mare către noile oraşe industrializate, unde devin repede o clasă urbană săracă, care se luptă pentru slujbe prost plătite şi este condamnată la înfometare pe termen lung.

Victimele procesului de „îngrădire” devin mai numeroase ca oricând. Cu doar cincizeci de ani în urmă, doar 18% din populaţia ţărilor în curs de dezvoltare locuia la oraşe; până în anul 2000, cifra a sărit la 40%. Dacă politica actuală nu se modifică, se estimează că până în 2030, 56% din populaţia ţărilor în curs de dezvoltare va fi o populaţie urbană. Un studiu al Naţiunilor Unite a descoperit că aproximativ 50% din  această creştere a populaţiei urbane se datorează migraţiei, în mare parte forţată, de la comunităţile rurale, la cele urbane.
După trecerea pământurilor obşteşti în proprietatea marilor companii industrializate, populaţia rurală şi urbană săracă a devenit complet dependentă de produsele alimentare. Accesul ei la hrană se face doar prin cumpărare. Adesea, aceşti oameni pur şi simplu nu au suficienţi bani pentru a-şi cumpăra mâncare, prin urmare flămânzesc. Creşterea producţiei agricole nu are prea mare efect asupra celor flămânzi, pentru că nu rezolvă problemele fundamentale ale accesului la pământ şi a puterii de cumpărare, care reprezintă rădăcinile foametei. Aşa cum s-a concluzionat într-un raport al Food First, “dacă nu ai pământ pe care să cultivi hrană sau banii necesari pentru a o cumpăra, ajungi să flămânzeşti, indiferent cât de spectaculos creşte, datorită tehnologiei, producţia de alimente.”

Fermieri care nu pot cumpăra alimente

Agricultura industrială provoacă foamete în masă, nu numai în rândurile populaţiei urbane sărace, ci şi în comunităţile rurale din lume. În ultimii zeci de ani, folosirea intensivă a chimicalelor şi a tehnologiei, precum şi a sortimentelor de seminţe patentate, aduse fermierilor din lumea a treia de către concernele industriale, au mărit dramatic costurile agriculturii. Aşa cum fermierul trebuie să plătească mai mult şi mai mult pentru a face agricultură „în manieră industrială”, recoltele bogate şi competiţia din întreaga lume scad preţurile plătite fermierului (însă datorită preţurilor intermediare mari, de obicei preţurile alimentelor nu sunt mici, pentru consumator).

Prin urmare, progresele în agricultura industrială au pus milioane de fermieri din întreaga lume într-o situaţie tragică, căci ei cheltuie mai mult pentru costurile de producţie şi, cu toate acestea, încasează venituri tot mai mici. Cruda ironie este că, deşi aceşti fermieri furnizează hrana lumii, ei nu îşi permit să-şi asigure necesarul de hrană pentru ei sau familiile lor. Aceasta a condus la înfometare în masă în comunităţile rurale, la tentative de sinucidere în rândul fermierilor şi la anihilarea comunităţilor de fermieri de pe glob. La ora actuală, mai mult de jumătate de miliard de oameni din populaţia rurală din lumea a treia şi-au pierdut pământurile sau nu au suficient pământ pentru a-şi creşte singuri hrana sau suficienţi bani pentru a cumpăra această hrană.

Exporturile devorează populaţia

La ora actuală, majoritatea eforturilor guvernului şi a asociaţiilor civile de a reduce foametea mondială sunt focalizate pe găsirea unor modalităţi tehnologice de a produce recolte şi mai mari de pe terenurile agricole. Această abordare greşită creşte, practic, criza foametei şi provoacă dezastre sociale şi la nivelul mediului. La fel de problematic este faptul că minciuna conform căreia mai multă mâncare va eradica foametea, distrage atenţia de la nevoia urgentă de reforme economice, de redistribuire a terenurilor şi de folosire a unor practici agricole accesibile şi care să nu dăuneze mediului. Avem nevoie de o schimbare majoră la nivelul eforturilor de a hrăni lumea, în care accentul să fie pus pe sprijinirea agriculturii locale, în care oamenii să trăiască în apropierea (sau pe) pământul pe care îl folosesc, să cultive alimente cu care să asigure hrana comunităţilor lor şi să utilizeze metode ecologice. Cu alte cuvinte, foametea poate fi rezolvată doar printr-un sistem agricol care promovează independenţa alimentară.

A DOUA MINCIUNĂ: Alimentele industriale sunt sigure, sănătoase şi hrănitoare
ADEVĂRUL: Agricultura industrială contaminează fructele şi legumele noastre cu pesticide, ,,scapă”periculoase în salata noastră şi pune hormoni creaţi prin inginerie genetică în laptele nostru. Nu este surprinzător faptul că bolile generate de alimente, printre care cancerul şi obezitatea, au atins cote fără precedent.

Rafturile cu produse dintr-un supermarket modern prezintă iluzia perfectă a siguranţei alimentelor. Densitatea produselor este atu-ul de bază. Sunt expuse duzine de mere, ceruite şi lustruite uniform, dintre care puţine sau niciunul nu prezintă vreo zgârietură, crestătură sau alte caracteristici particulare. În apropiere sunt aşezate grămezi piramidale de portocale, colorate în aceeaşi nuanţă de portocaliu, pentru a sugera coacerea. Poate vedem şi un cumpărător care compară două salate perfect identice, învelite în celofan, încercând parcă să facă diferenţa între doi gemeni identici. În alte părţi ale magazinului, alimentele procesate stau aşezate pe rafturi central, la vedere şi perfect spaţiate între ele, în conservele, borcanele şi cutiuţe lor atractive, pe care sunt imprimate fotografii colorate cu mâncăruri perfect preparate şi prezentate. Toate arată lipsite de pericol, perfect sigure şi chiar bune pentru tine. Şi de zeci de ani, agricultura industrială, Departamentul pentru Agricultură al Statelor Unite (US Department of Agriculture – USDA) şi Administraţia Alimentelor şi a Medicamentelor (Food and Drug Administration – FDA) au proclamat cu obrăznicie că Statele Unite au cele mai sigure produse alimentare din lume.

Ca în cazul tuturor minciunilor agriculturii industriale, lucrurile nu sunt aşa cum par a fi. Centrele pentru Controlul Maladiilor (Centers for Disease Control – CDC) arată că între 1970 şi 1999, bolile cauzate de alimente au crescut de peste zece ori. Potrivit Administraţiei Alimentelor şi a Medicamentelor (Food and Drug Administration – FDA), cel puţin 53 de pesticide care sunt clasificate drept cancerigene sunt actualmente folosite în cantităţi masive în culturile noastre de bază. În timp ce industrializarea produselor alimentare progresează, asistăm la o explozie a factorilor de risc asupra sănătăţii umane şi la o scădere semnificativă a valorii nutritive a hranei noastre.

Risc crescut de cancer

O componentă centrală a sistemului alimentar industrializat este introducerea pe scară largă a substanţelor chimice toxice. Această contaminare cu toxine a hranei noastre nu dă semne să scadă. Începând cu 1989, folosirea pesticidelor a crescut cu aproximativ 8% sau, altfel spus, cu 27 milioane de kilograme. Folosirea pesticidelor care lasă reziduuri pe alimente a crescut chiar mai mult. În plus, Agenţia pentru Protecţia Mediului (Environmental Protection AgencyEPA) a arătat că mai mult de un milion de americani beau apă contaminată cu scurgeri de pesticide provenite de la fermele industriale. Folosirea crescută a acestor chimicale a fost dublată de o creştere exponenţială a factorilor de risc asupra sănătăţii, atât la fermieri, cât şi la consumatori.

Un pericol major asociat acestei dependenţe de substanţele toxice este cancerul. Agenţia pentru Protecţia Mediului – (Environmental Protection Agency – EPA) a identificat deja mai mult de 165 de pesticide ca fiind potenţial cancerigene, însă multe amestecuri de chimicale au rămas netestate încă. Produşii reziduali ai pesticidelor potenţial cancerigene rămân pe unele dintre fructele şi legumele noastre favorite – în 1998, FDA (Food and Drug Administration –  Administraţia Alimentelor şi a Medicamentelor) a descoperit existenţa unor produşi reziduali din pesticide în peste 35% din alimentele testate. În urma testelor realizate, s-a observat că multe dintre produsele alimentare din SUA sunt mai toxice decât cele provenind din alte ţări. Ceea ce este mai rău este că reglementările actuale privind utilizarea pesticidelor în alimente nu includ încă măsuri specifice de protecţie a fetuşilor, sugarilor sau copiilor, în pofida modificărilor majore ale legilor privind pesticidele din 1996, când s-au cerut  astfel de reforme. Mulţi specialişti consideră că pesticidele joacă un rol major în răspândirea „epidemică” a cancerului în rândul copiilor, ce se înregistrează la ora actuală. Însă riscul de cancer nu afectează doar consumatorii; el pune în pericol, de asemenea, zeci de mii de fermieri, de muncitori agricoli şi de lucrători zilieri.

Creşterea numărului de boli datorate alimentelor

Pe lângă creşterea numărului factorilor de risc asupra sănătăţii, asociată dependenţei noastre actuale de pesticide, producţia industrializată de alimente a mai adus odată cu ea o creştere a numărului de îmbolnăvirialimentelor. Cercetătorii de la CDC (Centers for Disease Control – Centrele pentru Controlul Maladiilor) estimează că agenţii patogeni din alimente infectează acum până la 80 de milioane de oameni pe an şi cauzează moartea a peste 9.000 de persoane, doar în Statele Unite.
Această creştere este atribuită în mare parte industrializării creşterii şi a producţiei de alimente provenite de la păsările de curte şi de la vite. Majoritatea produselor din carne provin acum din „fabricile de animale”, unde animalele de sacrificiu sunt închise în condiţii şocante, fiind foarte înghesuite, ceea ce conduce la apariţia unor boli de largă răspândire în rândul animalelor şi la crearea de boli datorate alimentelor. Potrivit CDC, cazurile înregistrate de îmbolnăviri cu agenţi patogeni precum salmonella sau escherichia-colii sunt de zece ori mai numeroase decât erau acum douăzeci de ani, iar cele datorate campilobacter-ului au crescut cu mai mult de jumătate. CDC nu au sesizat existenţa a niciunuia dintre aceşti agenţi patogeni în carne până la sfâşitul anilor ’70, când „fabricile de animale” au devenit sursa principala a producţiei de carne. Chiar şi fructele şi legumele noastre sunt contaminate de aceşti agenţi patogeni, prin expunerea la fertilizatori contaminaţi şi la ape reziduale. Contaminarea se poate produce, de asemenea, în timpul procesării industriale şi a transportului naval pe distanţe lungi.

Folosirea antibioticelor la animalele de fermă poate, de asemenea, accelera creşterea alarmantă a rezistenţei la antibiotice, pe care o manifestă unii agenţi patogeni periculoşi. Reziduurile acestor antibiotice veterinare, care îşi găsesc astfel calea de a pătrunde în alimentele pe care le consumăm, pot genera rezistenţă la antibiotice unor bacterii responsabile pentru o mare varietate de maladii umane. Infecţiile rezistente la antibiotice reprezintă acum a unsprezecea cauză generatoare de moarte în Statele Unite. Sub influenţa articolelor de propagandă din mass-media, am putea concluziona în mod pripit că medicii care prescriu antibiotice oamenilor sunt singurii responsabili pentru creşterea rezistenţei la aceste tratamente. Însă această apreciere ignoră faptul că aproape 50 % din antibioticele americane sunt administrate animalelor, nu oamenilor.

Alimentele ucigaşe

Introducerea alimentelor procesate şi îngheţate de tip fast-food în anii 1950 a schimbat pentru totdeaunaobiceiurile noastre alimentare. Cel puţin 175.000 de restaurante fast-food au răsărit în America, în apropierea benzinăriilor, în mall-uri şi lângă market-urile din zonele suburbane. Cinele congelate, mâncărurile preambalate şi burger-ii la pachet au înlocuit, pentru mulţi oameni, mâncărurile gătite acasă. În consecinţă, oamenii consumă mai multe calorii, mai mulţi conservanţi şi mai mult zahăr decât s-a înregistrat vreodată în istorie, în timp ce şi-au redus consumul de fructe şi legume proaspete, întregi. Nu este de mirare că aceste schimbări au condus la creşterea alarmantă a unor maladii precum obezitatea, diabetul de tip II, hipertensiunea şi afecţiunile cardiace, în rândul americanilor. Aproximativ unul din trei americani este supra-ponderal, iar obezitatea a atins acum cote epidemice în Statele Unite. Potrivit unei concluzii comune a Universităţii din New York şi a Centrului pentru Ştiinţă (Center for Science) din Public Interest report, „surplusul de zaharuri – ce se găseşte în cantităţi mari în alimentele nesănătoase cum ar fi băuturile carbogazoase, prăjiturile şi biscuiţii – scoate mâncărurile sănătoase din alimentaţie. Acest zahăr reprezintă acum 16% din caloriile consumate de americanul obişnuit şi 20% din caloriile consumate de adolescenţi. Acum douăzeci de ani, adolescenţii consumau aproape de două ori mai mult lapte decât băuturi carbogazoase; astăzi ei consumă aproape de două ori mai multe băuturi carbogazoase decât lapte.” Surgeon General (Purtătorul de cuvânt al Guvernului Federal în materie de Sănătate Publică) a afirmat că două din fiecare trei morţi premature se datorează alimentaţiei.

Noile tehnologii: o nenorocire ascunsă

Furnizorii de alimente industriale, confruntaţi cu criza sănătăţii cauzată de produsele lor, răspund prin a ne asigura că noi tehnologii industriale vor rezolva rapid problema. Spre exemplu, ca răspuns la creşterea enormă a numărului maladiilor datorate alimentelor, industria promovează folosirea iradierii pentru sterilizarea alimentelor noastre. Prin intermediul acestei tehnologii, un hamburger obişnuit, spre exemplu, ar fi putea fi iradiat cu echivalentul a milioane de radiografii pulmonare cu raze X, în încercarea de a îndepărta temporar orice contaminare cu bacterii. Totuşi, pe măsură ce carnea îşi continuă „periplul” alături de celelalte produse alimentare industriale, ea îşi pierde ,,protecţia” şi este rapid expusă la o contaminare ulterioară. Între timp, numeroase studii ştiinţifice au demonstrat că a consuma carne iradiată poate provoca modificări la nivelul ADN-ului, ceea ce a condus la anomalii în rândul animalelor de laborator şi a puilor lor. Mai mult decât atât, iradierea poate distruge vitaminele esenţiale şi nutrienţii care sunt în mod natural prezenţi în alimente, făcând astfel ca alimentele să miroasă şi să aibă gust rânced.

Contrar declaraţiilor oficiale ale guvernului nostru, alimentele industriale nu sunt sigure. În realitate, ele au devenit tot mai periculoase pentru sănătate, chiar mortale şi lipsite de valoare nutritivă. La modul esenţial, nu putem obţine alimente sigure printr-un simplu decret politic sau prin remedii tehnologice rapide. Dependenţa crescută de produşii chimici, nucleari sau modificaţi genetic nu va face decât să amplifice problema. Adevărata soluţie este întoarcerea la practicile agricole organice, sănătoase. S-a dovedit că producţia de alimente care este sigură pentru mediu, lipsită de cruzime pentru animale şi bazată pe spiritul comunităţii şi al independenţei alimentare este, de asemenea, sigură şi hrănitoare pentru oameni.

A TREIA MINCIUNĂ: Alimentele industriale sunt ieftine
ADEVĂRUL: În America, politicienii, oamenii de afaceri şi mass-media continuă să ne asigure că alimentele noastre sunt cele mai ieftine din lume. Ei tot repetă obsesiv ideea potrivit căreia, cu cât vom folosi mai mult substanţele chimice şi tehnologia în agricultură, cu atât se vor produce mai multe alimente şi cu atât va fi mai mic preţul acestora pentru consumator. Această minciună a hranei ieftine este folosită în mod curent de către agricultura industrială, ca un fel de şantaj economic împotriva oricui atrage atenţia asupra consecinţelor devastatoare ale producţiei moderne de alimente. Dacă renunţaţi la sistemul industrial, nu vă veţi mai permite să vă cumpăraţi alimente, ni se spune. Folosind această „mare minciună”, industria a reuşit chiar să zugrăvească o imagine a susţinătorilor agriculturii organice, ca fiind o elită de oameni bogaţi, cărora nu le pasă cât de mult vor trebui să plătească cei săraci pe alimente.
La o analiză mai atentă, alimentele noastre presupus ieftine se dovedesc a fi extrem de scumpe. Minciuna preţului scăzut ignoră complet costurile concrete, uluitor de mari ale alimentelor noastre, care nu apar pe bonurile de casă pe care le primim de la magazinele de alimente. Analiza convenţională asupra costului hranei ignoră complet costurile sociale şi de mediu care cresc exponenţial şi pe care, în prezent, tot consumatorii le plătesc şi le vor plăti şi de acum înainte. Noi cheltuim zeci de miliarde de dolari pentru achitarea taxelor, a cheltuielilor medicale, a îndepărtării deşeurilor toxice, a primelor de asigurare şi a altor costuri adiţionale, pentru a subvenţiona producătorii de alimente industriale. Datorită continuei creşteri a dimensiunii distrugerilor înregistrate la nivel social, al sănătăţii şi al mediului, adevăratul preţ al acestui tip de producţie de alimente, pentru generaţiile următoare, este incalculabil.

Costurile de la nivelul mediului

Cel mai important cost suplimentar al agriculturii industriale este distrugerea mediului, pe scară largă. Folosirea intensivă a pesticidelor şi a îngrăşămintelor chimice poluează grav apa, solul şi aerul. Această problemă a poluării se înrăutăţeşte în timp, căci paraziţii devin imuni la chimicale şi sunt necesare din ce în ce mai multe otrăvuri care să elimine aceşti paraziţi. În plus „fabricile de animale” produc 1,3 miliarde de tone de gunoi în fiecare an. Încărcat cu chimicale, antibiotice şi hormoni, gunoiul ajunge în râuri şi în pânza freatică, poluând rezervele de apă potabilă şi provocând moarte în rândul peştilor, de ordinul zecilor de milioane.

Utilizarea exagerată a chimicalelor şi a maşinilor în fermele industriale erodează stratul de sol de la suprafaţă – pământul fertil din care cresc toate culturile. Din 1960, Statele Unite au pierdut jumătate din totalul stratului de sol de la suprafaţă şi continuăm să pierdem acest pământ fertil de 17 ori mai repede decât poate natura să-l creeze. Bio-diversitatea este o altă victimă a atacului agriculturii industriale. Organizaţia pentru Alimente şi Agricultură a Naţiunilor Unite (UN Food and Agriculture Organization) semnalează că 75 % din diversitatea genetică din  agricultură a dispărut în ultimul secol. Lanurile de monocultură care au rezultat, sunt limitate din punct de vedere genetic şi mult mai puţin rezistente la insecte, la paraziţi, la boli şi la vreme rea decât sunt culturile diverse.

Există, de asemenea, o poluare la scară largă a apelor, datorată şi transportului naval pe distanţe mari a alimentelor industriale. Alimentele de pe farfuria americanului obişnuit, călătoresc acum cel puţin 1.300 mile (2407 km) de pe terenul agricol până ajung pe masă. Vehiculele care transportă mâncarea în lume ard cantităţi masive de combustibil, exacerbând astfel problema poluării aerului şi a apei. Actualmente, consumatorii plătesc miliarde de dolari anual pentru achitarea costurilor de mediu, atribuite direct producţiei industriale de alimente, fără să mai includem distrugerea ireparabilă a bio-diversităţii şi a solului fertil de la suprafaţă, a căror valoare este inestimabilă şi incalculabilele costuri ale unor probleme precum încălzirea globală şi reducerea stratului de ozon.

Costurile sănătăţii

O analiză convenţională ignoră, de asemenea, preţul consumului de alimente industriale pentru sănătatea umană, incluzând aici contribuţia pesticidelor, a hormonilor şi a altor produşi chimici la actuala „epidemie” de cancer. De asemenea, sunt incalculabile cheltuielile şi zilele de muncă pierdute a 80 de milioane de americani care se îmbolnăvesc, în fiecare an, de maladii datorate alimentelor. Mai mult decât atât, preţul pentru sănătate al alimentelor industriale ar trebui să reflecte cheltuielile, durerea şi suferinţa a zeci de milioane de oameni care sunt victimele unor boli precum obezitatea şi afecţiunile cardiace, cauzate de consumul intens de hrană industrială de tip fast-food. Puse împreună, aceste costuri medicale sunt, în mod evident, de ordinul a sute de miliarde de dolari anual.

Potrivit Departamentului American pentru Agricultură (US Department for Agriculture), cultivarea pământului este una dintre industriile cele mai predispuse la accidente din Statele Unite. În timp ce rata mortalităţii datorate profesiei, pentru toate industriile din sectorul privat, este de 4,3 la 100.000 de angajaţi cu normă întreagă, rata mortalităţii pentru lucrătorii din agricultură, silvicultură şi pescuit este de 24 la 100.000 – adică, aproape de şase ori mai mare decât cealaltă. Pentru lucrătorii zilieri de la ferme, condiţiile de sănătate sunt chiar mai grele. Aceştia, carecontribuie la producerea a mai mult de jumătate din toate alimentele din Statele Unite, sunt de 15 ori mai predispuşi să manifeste simptomele expunerii la pesticide decât ceilalţi angajaţi din fermele din California, potrivit unei declaraţii făcute de Sandra Archibald, de la Institutul Humphrey (Humphrey Institute). Agenţia pentru Protecţia Mediului (Environmental Protection Agency) estimează că, în fiecare an, 300.000 de lucrători din ferme suferă de otrăviri acute cu pesticide.

Dispariţia gospodăriilor şi a comunităţilor tradiţionale

Dislocarea, de către agricultura industrială, a milioane de fermieri şi a mii de comunităţi săteşti, nu apare nici ea într-un calcul obişnuit al preţului alimentelor. Acum 70 de ani, existau aproximativ 7 milioane de fermieri în America. Astăzi, după atacul agriculturii industriale, au mai rămas doar aproximativ 2 milioane, deşi numărul populaţiei din Statele Unite s-a dublat. Între 1987 şi 1992, în America au fost distruse, în medie, 32.500 de ferme pe an, din care aproximativ 80% au însemnat destrămarea unor familii. Actualmente, activităţile din doar 50.000 de ferme asigură  75% din producţia totată de alimente din Statele Unite. Între timp, la supermarketuri, alimentele noastre care se intenţionau a fi ieftine, devin din ce în ce mai scumpe, pe măsură ce agricultura industrială se aliniază la costurile ridicate ale tehnicilor extravagante de procesare şi de împachetare a alimentelor. Însă banii nu merg la fermieri. Marea majoritate a profiturilor merg la marile corporaţii ce intermediază între producători şi consumatori, care îi storc pe fermieri atât când le vând seminţe, cât şi atunci când le cumpără recoltele pentru a le procesa.
Dispariţia fermierilor tradiţionali mai înseamnă, de asemenea, dispariţia comunităţilor şi a culturii rurale, împreună cu activităţile comerciale pe care le desfăşurau acele comunităţi. Costurile actuale asociate alimentelor şi agriculturii industriale nu includ ajutorul social şi alte sume acordate de guvern foştilor fermieri şi muncitori agricoli, aduşi în pragul sărăciei. Oficiul American de Evaluare Tehnologică (US Office of Technology Assessment) a studiat 200 de comunităţi rurale şi a descoperit că, odată cu creşterea dimensiunii fermelor, creşte şi sărăcia. Pe măsură ce dimensiunea fermelor şi dispariţia micilor proprietari creşte (ambele endemice pentru agricultura industrială), condiţiile sociale din comunităţile locale se deteriorează. Activităţile comerciale încetează şi ticăloşiile cresc. Este dificil să estimezi în bani dispariţia fermierilor şi a comunităţilor rurale; în mod evident, mult din ceea ce se pierde este inestimabil ca valoare. Totuşi, numeroase studii au estimat că preţul acestor dislocări, începând cu cel de-al Doilea Război Mondial, este de ordinul a zecilor de miliarde de dolari.

Subvenţii din taxe

Plătitorii de taxe acoperă miliarde de dolari pe care guvernul le oferă sub formă de subvenţii agriculturii industriale. Sumele pentru susţinerea preţurilor, pentru „reglarea” preţurilor, creditele şi promoţiile pentru produsele alimentare sunt toate forme de „asistenţă socială” pentru agricultura industrială. Printre cele mai scandaloase subvenţii este suma de 659 milioane de dolari din banii plătitorilor de impozite, care este cheltuită în fiecare an pentru promovarea produselor agriculturii industriale, incluzând aici suma de 1,6 milioane de dolari alocată companiei McDonald’s pentru a o susţine în vânzarea produsului „Chicken McNuggets” în Singapore din 1986 până în 1994 şi cele 11 milioane de dolari alocate companiei Pillsbury pentru a-şi promova produsul numit „Doughboy”, în ţările străine. Adunate, aceste subvenţii mai adaugă aproape 3 miliarde de dolari la costul „ascuns” al alimentelor pentru consumatori.

Puternica minciună potrivit căreia hrana industrială este ieftină şi la îndemâna oricui, supravieţuieşte doar pentru că toate aceste costuri de la nivelul mediului, al sănătăţii, precum şi cele sociale nu sunt adăugate la preţul alimentelor. Când calculăm preţul real, este clar că, departe de a fi ieftin, sistemul nostru actual al producţiei de alimente impune poveri financiare incredibil de mari asupra noastră şi a generaţiilor viitoare. Prin contrast, producţia non-industrială de alimente reduce semnificativ şi chiar elimină folosirea multor chimicale din alimente, scăzând substanţial riscul de cancer sau alte boli, minimizând astfel cheltuielile pentru sănătate. Si, în cele din urmă, agricultura tradiţională la scară mică reface comunităţile rurale şi creează locuri de muncă în ferme. Dacă oamenii ar putea vedea adevăratul preţ al alimentelor pe care le mâncăm, ar fi uşor să ia decizii cu privire la ceea ce cumpără. În comparaţie cu alimentele industriale, alternativele organice reprezintă o investiţie pentru întreaga viaţă.

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s