Manipularea Media

„A vota pe baza a ceea ce ne arată mass-media seamănă cu un fel de ruletă rusească. Fără să ne dăm seama, atitudinea noastră faţă de un candidat poate fi perturbată de o înclinare a capului sau de o încruntare a jurnalistului care îi pune întrebările sau de prezenţa unei personalităţi populare în aceeaşi emisiune cu el. Conform unor studii, creierul nostru triază între ceea ce ne convine (elementele favorabile candidatului nostru) şi ceea ce nu ne convine (elementele defavorabile) atunci când privim o dezbatere televizată. Ceea ce psihologia ne învaţă despre homo politicus este că acesta e fundamental iraţional. Deciziile sale sunt adesea afective, determinate de mecanisme inconştiente care lasă puţin loc analizei imparţiale. Căutarea obiectivităţii trebuie să înceapă cu o „demontare” a reflexelor noastre condiţionate în faţa informaţiei politice.” (Sebastien Bohler – 150 de experimente pentru a înţelege manipularea mediatică”)

Apariţia frecventă simplă în mass-media creează o opinie favorabilă (efectul simplei expuneri)

De ce anumiţi oameni politici ocupă mai mult decât alţii scena mass-mediei? E simplu. A fi văzut foarte des, a fi auzit frecvent, cu alte cuvinte a ocupa spaţiul vizual şi/sau sonor în mod repetat declanşează o atitudine favorabilă a opiniei publice faţă de persoana respectivă. Acesta este „efectul simplei expuneri”.

Este o metodă simplă utilizată pentru promovarea a orice se doreşte, de către anumite concernuri sau grupuri de interes, de la personalităţi politice la… Dero, Ariel sau maşini. Întotdeauna aceste apariţii media ale personalităţii respective sunt simple, neasociate cu afaceri de corupţie, aspecte ilegale, conflicte sociale, devieri, etc. Aspecte ca cele amintite mai devreme sunt puse în corelaţie în mod voit cu diferite personalităţi care sunt sau au devenit indezirabile grupurilor de interes, atunci când se doreşte formarea unei opinii negative faţă de acestea.

Majoritatea apreciază ceva/pe cineva în funcţie de aprecierea altora (influenţa socială)

De ce unele personalităţi urcă în sondajele de opinie fără să fi făcut nimic deosebit? Iată un experiment care ne va arăta cum se petrece aceasta: psihologul Matthew Salganik a realizat un sondaj de opinie pe internet pe o grupă de 14.000 de oameni. Aceştia trebuiau să se conecteze la un site care cuprindea o listă de fragmente muzicale care trebuiau ascultate. Melodiile nu fuseseră comercializate încă, erau complet necunoscute şi fiecare persoană din grup trebuia să realizeze propriul clasament al preferinţelor pentru aceste melodii. Experimentul a avut două etape. În prima etapă rezultatele sondajului au început să fie afişate pe internet pe măsură ce erau colectate, fără a se aştepta ca toată lumea să termine realizarea clasamentului propriu. S-a constatat astfel că titlul unui cântec se detaşa net de celelalte doar în câteva ore, ocupând primul loc. Fenomenul nu se datora unei calităţi deosebite a acestui fragment muzical, pentru că experimentul, repetat în această manieră de mai multe ori a arătat detaşarea în clasament, de fiecare dată, a unui alt fragment muzical.

În cea de-a doua etapă a experimentului, rezultatele sondajului culese de la toţi participanţii au fost afişate la final. Niciun titlu nu a ieşit în evidenţă. Prin urmare, cunoaşterea rezultatelor sondajului în curs influenţează alegerea. „Efectul de sondaj” rezultă dintr-o oarecare tendinţă gregară a fiinţei umane.

Politica si mass media

Acest experiment demonstrează ceea ce a fost denumit în psihologie influenţa socială referitor la o anumită personalitate politică, un produs, etc. Influenţa socială arată tendinţa de a aprecia ceva sau pe cineva pentru că ştim că e apreciat de alţii, de o parte din societate. De aceea, anumite persoane sau produse, pentru că sunt prezentate ca ocupând locul întâi în diferite sondaje, se pot afla pe primele locuri în clasamente, fără un motiv direct legat de calităţile persoanei sau ale produsului. Acest fenomen, arhicunoscut în psihologie este folosit din plin în politică, în domeniul modei şi al comerţului.

Mimetismul social, aspect caracteristic nivelului lui SWADISTHANA CHAKRA, care există atât de pregnant în societate, după cum se vede, funcţionează şi când trebuie să fie formulate anumite opţiuni sau când trebuie să se facă anumite alegeri politice sau sociale.

Ne place sau nu ne place discursul unei persoane în funcţie de apartenenţa sa la un anumit partid/un anumit sistem de valori (prejudecata grupului)

Puţini sunt cei care au luciditatea de a asculta cu detaşare şi curiozitate discursul unei personalităţi politice sau sociale care afişează o orientare contrară credinţelor lor proprii. Marea majoritate a oamenilor, când aud vorbind la radio sau televizor o persoană despre care ştiu ca are idei contrare lor, o consideră imediat ca fiind puţin credibilă, chiar agasantă.

Un experiment realizat de psihologul Gert van der Linden a arătat că respingerea sau acceptarea unui personaj politic sau social sunt declanşate de apartenenţa acestuia la anumite grupări sau sisteme de valori. Suntem mai deschişi la opiniile exprimate de membrii grupului nostru – fenomen denumit în psihologie prejudecată a grupului, decât la opinii exprimate de persoane care ştim că au o altă orientare. Psihologul Henri Tajfel consideră că ne comportăm astfel, alocând atenţie în mod diferit celor pe care îi urmărim la radio sau TV, în funcţie de asemănarea/diferenţa de opinii şi convingeri, deoarece ne definim propria identitate prin apartenenţa noastră la un cerc de oameni cu care împărtăşim un anumit stil vestimentar, sport preferat, opinii politice sau despre viaţă. Se evită opiniile altor grupuri deoarece poate apare riscul de a pierde din vedere definiţia socială a propriei identităţi. Acest aspect caracterizează nivelul energetic al lui MULADHARA CHAKRA şi reprezintă mentalitatea de grup.

Unii psihologi au arătat că nu ascultăm un discurs al unei persoane preferate la radio sau tv în acelaşi mod în care îl ascultăm pe cel al cuiva cu opinii opuse. Suntem atenţi la ceea ce spune preferatul nostru şi ne concentrăm pe ceea ce spune, sorbim cuvintele sale, în schimb nu intrăm în profunzimea conţinutului mesajului când este rostit de cineva din „opoziţie”, de cineva de care nu ne place.

De ce latura subiectivă este mai puternică decât analiza raţională a discursului? Medicina tradiţională indiană afirmă, referitor la acest aspect, că această latură subiectivă pe care majoritatea oamenilor o angrenează în activităţile zilnice nu este conştiinţa noastră profundă, subiectivitatea ultimă a fiinţei, ci reprezintă de fapt manifestarea aspectelor joase ale structurii minţii, şi anume partea care acumulează informaţii şi funcţionează doar după dualitatea plăcut-neplăcut, şi partea care ne conferă un ataşament inconştient şi puternic faţă de propriul mod de a fi şi de a gândi. Intervenţia raţiunii, a logicii şi examinarea detaşată a unei situaţii exterioare necesită angrenarea unui etaj superior al minţii. De obicei, fiinţei umane obişnuite, datorită „dresajului” sistematic realizat de mass-media prin toate reclamele care sugerează ideea că totul trebuie să fie uşor (uşor de făcut, uşor de înţeles, uşor de luat, etc…), îi este lene să acceadă la acel nivel al cernerii informaţiei, al raţiunii şi logicii. Îi este mult mai simplu să ia totul de-a gata, adică dacă îi este plăcut acceptă, dacă îi este neplăcut aspectul respectiv nu îl acceptă.

O altă modalitate de a nu sesiza corect mesajul diferiţilor oameni politici sau unor lideri sociali care ţin un anumit discurs, este ataşamentul (inconştient) faţă de propriul mod de a fi, de a gândi (aspect menţionat mai sus). Psihologul Jason Mitchell a observat pe o grupă de voluntari că activitatea creierului se intensifica în zone diferite, în funcţie de apartenenţa la diferite partide sau convingeri a discursului anumitor personalităţi politice sau sociale. Persoanele testate, când vedeau figura sau auzeau descrierea unei personalităţi de aceeaşi orientare ca şi ei, manifestau o activitate corticală mai intensă în zona creierului care se ocupă cu raţionamentele la persoana întâi, referitoare la propria persoană.

Cum poate fi scăzut interesul cetăţeanului pentru propriul angajament politic (discursul autocentrat şi dezangajarea politică)

În ultimii 20 de ani s-a dezvoltat un nou stil de emisiuni televizate – aşa-zisele infotainment (ceva între emisiuni deinformare şi de divertisment). Aceste emisiuni se petrec astfel: sunt invitaţi în platou actori, persoane politice, cântăreţi, sportivi care se amestecă unii cu alţii şi abordează probleme de viaţă personală sub forma unor discuţii informale. Ce se aşteaptă de la aceştia sunt glume, fragmente din viaţa personală, exprimarea gusturilor şi emoţiilor proprii, într-un fals raport cu publicul (deoarece indivizii respectivi nu sunt nici vecinul de bloc care poate să îţi mărturisească anumite probleme cu care se confruntă, nici membru al familiei care se destăinuie, ci o personalitate cu un anumit statut social).

Prin aceste emisiuni de divertisment care implică şi oameni politici, telespectatorii rămân în general cu o imagine pozitivă a oamenilor politici, dar forma discursului pe care aceştia îl susţin la aceste emisiuni nu determină angajamentul politic.

De cele mai multe ori este vorba de un discurs autocentrat, în care politicianul respectiv ajunge să spună: „îmi place cutare cântec”, „îmi place să gătesc respectivul fel de mâncare”, etc. În toate cazurile e determinat să vorbească despre el la persoana întâi, într-un mod care favorizează judecata şi aprecierea personală, gusturile subiective. Studiile aceluiaşi psiholog au arătat că pentru ca un cetăţean să se angajeze politic trebuie ca acesta sa audieze discursuri total opuse celui anterior – respectivul om politic să folosească foarte rar persoana întâi în exprimare, să fie o exprimare descriptivă în care viaţa sa personală, preferinţele sale, hobby-urile sale să intervină foarte puţin.

Numeroşi sociologi şi psihologi au insistat asupra faptului că societatea în care trăim favorizează în momentul de faţă emoţia – angrenarea etajului inferior al minţii, fără bascularea rapidă în zona raţionamentului şi a logicii. Practicarea emisiunilor gen infotainment face ca telespectatorii să îşi piardă reperele politice şi, mai ales, starea de spirit necesară pentru a se interesa de problemele politice şi de punctul de vedere instituţional.

Gestica jurnalistului poate influenta telespectatorul fără ca acesta să îşi dea seama (atitudinile non-verbale ale jurnalistului)

Un experiment realizat de psihologul Elisha Babad a arătat că suntem foarte sensibili la mimica şi gestica celui care intervievează – spre exemplu dacă ridică din sprâncene, se încruntă, zâmbeşte, crispează gura, etc. Atitudinea jurnalistului pare a fi un element important în timpul jocurilor electorale şi nu numai. Putem observa cum este înclinată balanţa prezentării unui eveniment în funcţie de gestica jurnalistului care realizează interviul.

Experimente de acest gen ne arată necesitatea independenţei presei faţă de politică şi orice alt eveniment prezentat şi faptul că suntem mai influenţabili decât credem în faţa mass-mediei.

Orice suspiciune este transformată de cititor în adevăr (prejudecata afirmativă)

Când auzim la radio sau TV o întrebare, sau citim în ziar un titlu formulat interogativ sunt şanse foarte mari ca în următoarele ore acele aspecte să devină realităţi definitive în mintea noastră, nu nişte aspecte la care să reflectăm. Diferiţi psihologi au arătat prin experimente bine puse la punct că transformăm în afirmaţii interogaţiile al căror sens îl înţelegem foarte uşor.

Titluri pe diferite pagini de ziar care ar suna în genul „deputatul X a luat mită pentru a favoriza afacerea Z?” sau „ministrul Y a favorizat câştigarea licitaţiei referitoare la produsul V de către firma condusă de fiul său?” au, de obicei, un efect catastrofal… în occident; la noi în ţară niciun politician nu se sinchiseşte de astfel de remarci interogative, chiar dacă răspunsurile la ele ar fi adevărate. Ceea ce s-a observat este că, şi dacă răspunsul la acele întrebări este clar negativ, opinia publică rămâne cu certitudinea că deputatul X e corupt, la fel ca şi ministrul Y. Acest fapt apare deoarece, din punct de vedere psihologic, există tendinţa de a transforma în afirmaţie acele întrebări. Acest lucru a fost denumit în psihologie prejudecată afirmativă. Cu cât o frază este mai uşor de înţeles, cu atât creierul îi creează o reprezentare mentală mai greu de şters.

Prejudecata afirmativă are consecinţe profunde asupra viziunii pe care o avem despre politică sau diferite personalităţi „aduse în faţă” de mass-media.

Reacţiile automate la ideologii

Majoritatea dintre noi, când nu suntem de acord cu ideologia vehiculată într-un articol de presă, avem tendinţa de a denigra ziarul – „este profund tendenţios”, “nu poţi să te încrezi în obiectivitatea informaţiilor sale”, etc. Pe baza alegerii între plăcut şi neplăcut, caracteristic etajului inferior al minţii, creierul pre-activează emoţii pozitive într-o fracţiune de secundă în faţa unor anumite tematici considerate plăcute, acceptate şi emoţii negative în faţa altora, neplăcute. Cu cât această reacţie este mai rapidă, cu atât este mai redusă libertatea de gândire şi este blocată capacitatea de analiză a conţinutului mesajului. Această tendinţă psihologică în prelucrarea informaţiei de către public, face ca jurnaliştii să aibă sarcini foarte stricte în redactarea anumitor informaţii.

Gestica personalităţilor influenţează publicul

Gesturile pe care le realizează orice personalitate politică influenţează publicul, reverberează în psihicul celor care privesc emisiunea. Majoritatea indivizilor sunt influenţaţi, în faţa televizorului, de gestica folosită de cei prezenţi în emisiune. Această influenţă este rezultatul unui mecanism de punere în rezonanţă între fiinţa respectivă şi cei care îl urmăresc.

S-a arătat prin studii de specialitate că atunci când urmărim discursul unui om politic, gestica pe care o abordează este reprodusă în diferite zone ale creierului nostru, fără ca acestea să fie realizate şi concret. Dacă această activitate cerebrală corespunde gesturilor pe care suntem obişnuiţi să le facem, avem senzaţia unei mai mari apropieri de persoana respectivă. Aşa a făcut Nicolas Sarkozy într-un moment esenţial al campaniei sale electorale când a vizitat uzinele din Ardeni – a adoptat o gestică „mai proletară”. Cei care urmăresc să câştige cât mai multe voturi, în funcţie de grupurile sociale în faţa cărora vorbesc, au grijă să facă anumite gesturi sau altele care să corespundă exact cu anumite gesturi pe care le fac oamenii din profesiile respective, pentru a le influenţa în acest fel opiniile şi preferinţele.

Transferul simbolic

Fotografierea unei personalităţi care ţine pe după umeri, de exemplu, un fotbalist sau un pianist cunoscut şi apreciat, creşte simpatia cu care este văzut de public. Sau simplul fapt de a se îmbrăca sport este suficient pentru a-i crea imaginea de sportiv. Astfel de corelaţii care se realizează automat în mintea oamenilor se bazează pe asocierea unui simbol cu o persoană, iar în psihologie poartă numele de transfer simbolic. Strategiile de comunicare prin intermediul mass-media se folosesc de acest fenomen în permanenţă. Televiziunea este unealta ideală pentru astfel de efecte. Psihologii explică acest fenomen astfel: vederea unui simbol determină o senzaţie, iar creierul caută să o atribuie unei surse precise, pe cât posibil umană. Astfel este atribuită în mod involuntar persoanei al cărei chip apare în asociere cu acest simbol.

Aşadar, imaginile sunt purtătoare de sens. Este important să descifrăm acest sens şi să nu le „înghiţim” inconştienţi, pentru a nu ne supune mecanismelor simple ale manipulării într-o anumită direcţie.
Manipularea mediatică se produce cu uşurinţă când fiinţa umană rămâne cantonată, ca gândire şi mod de acţiune, la nivelul etajului inferior al minţii (mintea senzorială) – cel al acumulării de informaţie pe baza dualităţii plăcut-neplăcut, fără a trece în zona gândirii lucide, detaşate, logice. Mass-media, prin imensa cantitate de reclame „administrată” publicului, reclame care alimentează în special ideea de uşor, simplu şi plăcut, sugerează fiinţei umane că ea nu ar trebui să facă aproape nimic ca să trăiască în deplin confort, nici măcar să gândească.

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s