Solutia dictata pentru rezolvarea crizei actuale de catre grupul Bilderberg, este dictatura financiara

Ne intoarcem in anul 2008 pentru a afla ce discutii au fost purtate in spatele usilor inchise la intalnirea Bilderberg din acel an  !

Cum se încearcă realizarea (cu banii noştri) a unei etape cheie de pe agenda Noii Ordini Mondiale


„Vom vorbi acum succint despre programul nostru financiar pe care special l-am păstrat pentru sfârşit, ca fiind punctul cel mai greu care totodată este culminant şi hotărâtor al planurilor noastre de acaparare a puterii asupra întregului pământ. Crizele economice au fost şi vor fi deseori provocate cu abilitate chiar de noi cu scopul de a retrage (n.n. pentru noi) bani din circulaţie.” – Al XX-lea protocol secret francmasonic

Primul-ministru al Marii Britanii, preşedintele Franţei şi alţi înalţi oficiali internaţionali cer instaurarea unei dictaturi financiare pentru a rezolva actuala criză economică. De data aceasta, şi cei mai sceptici vor trebui să recunoască evidenţa: actuala criză financiară este folosită de cei care urmăresc să conducă această planetă, pentru a instaura Noua Ordine Mondială. Soluţia de creare a unei autorităţi financiar-bancare unice, la care s-a ajuns chipurile după mai multe întâlniri ale liderilor mondiali, a fost de fapt decisă la întâlnirea Bilderberg din iunie 2008. Scenariul prin care s-a ajuns aici nu este nici pe departe unul nou: el a mai fost utilizat în 1815, în 1907, în 1929, în 1944 şi în 1971 sub acelaşi pretext: asigurarea stabilităţii şi creşterii economice. De fiecare dată a urmat însă o nouă criză, şi mai amplă, şi mai gravă, care a mărit tot mai mult puterea guvernului financiar din umbră.

9 iunie 2008 – Timothy Geithner, preşedintele Băncii Federale din New York, cere implementarea unui organism unic de control al băncilor de pe întreaga planetă

La întâlnirea Bilderberg de anul acesta au participat foarte multe persoane cheie din sistemul bancar şi financiar: Timothy Geithner (preşedintele Băncii Federale din New York), Ben Bernanke (preşedintele Federal Reserve), Henry Paulson (Secretarul TrezorerieiSUA), Jean-Claude Trichet (preşedintele Băncii Centrale Europene), Robert Zoellick (preşedintele Băncii Mondiale). Unii autori care au avut curajul să facă dezvăluiri despre conspiraţia mondială au avertizat atunci (în iunie 2008) că scopul întâlnirii Bilderberg de anul acesta este discutarea modalităţii de implementare a guvernului unic mondial utilizând o criză financiară.

Nici nu se încheiase bine întâlnirea Bilderberg (desfăşurată la Washington între 5 şi 8 iunie 2008) că Timothy Geithner se plângea în Financial Times de gravele probleme financiare create de actualul sistem. „Vina”, spunea el, „o poartă existenţa băncilor centrale, iar problema se va rezolva doar prin instaurarea unui unic organism, care să controleze întregul sistem bancar. Instituţiile care joacă un rol central pe pieţele monetare şi de capital, incluzând aici principalele bănci active la nivel global, dar şi băncile de investiţii, au nevoie să opereze sub tutela unui cadru unic, care să ofere o mai puternică supraveghere consolidată. Pentru că principala sa responsabilitate este asigurarea stabilităţii întregului (!) sistem financiar, Federal Reserve va trebui să joace un rol central în stabilirea acestui cadru, colaborând strâns cu supervizorii din SUA şi alte ţări. Avem nevoie de o mai bună capacitate de a răspunde la crize.”

Sistemul băncilor centrale sau naţionale a fost însă creat tot de cei care acum vor (numai aparent) să îl distrugă (dar în realitate, vor să îl extindă). Prima din această serie a fost Federal Reserve din SUA. O bancă centrală are puterea de a emite bani pentru o întreagă naţiune şi, prin acest mecanism, controlează rata dobânzilor, rezervele de monedă şi stabileşte, retrăgând sau lansând bani lichizi pe piaţă, valoarea monedei naţionale. O bancă centrală poate da bani cu împrumut guvernului, însă evident că face aceasta în schimbul unei dobânzi.

Federal Reserve, ca bancă centrală a SUA, este singurul organism care poate produce dolari. Scriitorul Peter T. Whitte a avut curiozitatea să îl întrebe, într-un documentar difuzat de National Geographic, pe un înalt oficial al Federal Reserve, de unde vin dolarii. Iată ce a răspuns acesta „Păi, noi creăm dolarii. Sunt bani care nu au existat înainte.” „Există vreo limită la asta?” l-a întrebat Whitte. „Nu, niciuna, doar judecata sănătoasă şi conştiinţa celor din Federal Reserve.” Atunci când dă cu împrumut dolarii produşi astfel, Federal Reserve cere o dobândă, care intră buzunarul celor care o conduc şi determină o creştere a cantităţii de bani pe care aceştia o pot apoi din nou împrumuta. E un cerc vicios fără sfârşit, iar la ora actuală nu există niciun alt mecanism mai ingenios şi mai diabolic de îmbogăţire. În lăcomia şi inconştienţa lor, cei care l-au creat îşi doresc acum să îl extindă la nivel planetar.

25 septembrie – Jeffrey Garten, membru CRE, cere crearea Autorităţii Monetare Globale (Global Monetary Authority, GMA)

Jeffrey Garten, membru CRE (Consiliul Relaţiilor Externe, Council of Foreign Relations) a participat şi el la întâlnirea Bilderberg şi îşi aduce aportul la punerea în aplicare a celor decise de acest guvern mondial din umbră. Într-un articol din Financial Times având ca titlu „Avem nevoie de o nouă Autoritate Monetară Globală” (We need a new Global Monetary Authority) anunţă că omenirea se confruntă cu o criză globală, care cere soluţii globale.

Iată ce scrie el în Financial Times: „Chiar dacă operaţiunea de pompare masivă de fonduri din partea statului are succes, ea va trebui să fie urmată de o soluţie pe termen lung: instaurarea unei Autorităţi Globale Monetare. Washingtonul recunoaşte că această criză a devenit globală. Hank Paulson, secretarul Trezoriei americane solicită imperios naţiunilor lumii să îşi stabilească propriile programe de salvare. Băncile centrale au început deja să realizeze acţiuni sincronizate de injectare de fonduri în pieţele de capital (n.n. la acel moment, ţările europene încă nu luaseră oficial această decizie, dar ordinul fusese deja dat şi liderii europeni se vor conforma conştiincioşi la scurtă vreme). Aceasta ar trebui să ducă la un răspuns internaţional coerent, menit nu doar să stingă focarele create, ci şi să reconstruiască şi să menţină pieţele de capital pe termen lung.

Aparatul instituţional actual nu este capabil să facă previziuni. Sistemul financiar evoluează. FMI este nerelevant în această criză, iar G7 nu are nicio legitimitate într-o lume în care China, Brazilia şi alte ţări au devenit jucători importanţi. Federal Reserve este mult prea solicitată ca să acţioneze ca o bancă centrală globală. Acest vid de autoritate este periculos pentru toată lumea. America depinde de intrările masive de capital străin (în valoare brută de 3 miliarde de dolari pe zi), iar acestea vor creşte în mod sigur în anii ce vor urma. Wall Street şi Washington nu vor fi capabile să facă faţă, fără o strânsă cooperare cu alte pieţe. Pe lângă aceasta, dimensiunile internaţionale ale finanţelor sunt dincolo de orice imaginaţie. Activele globale au crescut de la 12.000 de miliarde de dolari în 1980 la aproape 200.000 de miliarde de dolari în 2007. O cantitate în continuă creştere din acest capital se află acum în Asia şi în zona Golfului, nu în SUA sau în Europa.

Toate aceste considerente indică necesitatea unei noi Autorităţi Monetare Globale (GMA). GMA va superviza la sânge activităţile autorităţilor naţionale, mai acerb decât FMI-ul şi va controla implementarea unor reglementări globale. Va monitoriza riscurile globale şi va instaura un sistem de avertizare mai eficient. Va acţiona ca o Curte de judecată a falimentelor pentru companiile globale de o anumită mărime. Cele mai mari companii financiare globale vor trebui să se înregistreze la GMA şi vor fi obligate să se supună monitorizării acestuia. Dacă nu se vor conforma, vor fi trecute pe lista neagră. Aici vor fi incluse băncile, companiile comerciale, fondurile de protecţie împotriva riscurilor (hedge fonds), agenţiile de rating, dar şi fondurile naţionale de sănătate. Comitetul de conducere al GMA va include bancheri din SUA, Marea Britanie, Uniunea Europeană, Japonia, China, Arabia Saudită şi Brazilia. Va fi finanţat prin contribuţii obligatorii de fiecare ţară care se va angaja la aceasta şi de prime de tip asigurare plătite de companiile financiare globale, publice sau private.”

Ceea ce Jeffrey Garten descrie în articolul său este de fapt o dictatură financiară globală. Şi nu este doar o teorie, ci un plan care începe să fie pus în aplicare.

13 octombrie – Gordon Brown, primul ministru al Marii Britanii cere „o nouă arhitectură financiară mondială pentru o eră globală”

„Uneori este nevoie de o criză, pentru ca oamenii să accepte, că ceea ce era de mult evident şi ar fi trebuit făcut încă de mulţi ani nu mai poate fi amânat acum,” spune Gordon Brown într-un discurs. „Trebuie să creăm o nouă arhitectură financiară internaţională pentru o eră globală. Trebuie să avem un nou sistem Bretton Woods, să construim o nouă arhitectură financiară internaţională pentru anii ce vor urma.”

Acordul Bretton Woods a fost adoptat în iulie 1944 pentru a reconstrui sistemul economic internaţional după al Doilea Război Mondial. El stabilea un sistem de management monetar, dictând regulile pentru schimburile comerciale şi financiare între ţările industrializate. Aşa au fost create Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială, ca organisme menite „să garanteze stabilitatea financiară şi creşterea economică la nivel internaţional” (adică exact acelaşi pretext care este servit şi astăzi).

„Fondatorii Bretton Woods au stabilit reguli pentru o lume în care circulaţia capitalului era limitată,” continuă Gordon Brown. „Noi trebuie să stabilim noi reguli, pentru o lume în care circulaţia capitalului este globală.”

În acelaşi discurs, Gordon Brown compară sarcina actualilor lideri mondiali cu acţiunile lui Winston Churchill (premierul Marii Britanii) şi ale lui Franklin Delano Roosevelt (preşedintele SUA) de la acea vreme. „Chiar şi în toiul bătăliei”, a spus el, „ei se gândeau tot la cadrul general care va fi necesar după război. Cooperarea internaţională este singura cale pentru ca în economia globală să nu se mai repete problemele pe care le-am văzut cu toţii în timpul actualei crize.”

15 octombrie – Nicolas Sarkozy, preşedintele Franţei cere un „guvern financiar mondial”

Nicolas Sarkozy este un alt personaj cheie în acest joc. Instaurat în fruntea Franţei cu sprijinul masoneriei şi al CIA-ului (este de notorietate faptul că în spatele său se află Alain Bauer, fost Mare Maestru al Marelui Orient al Franţei şi agent CIA), Sarkozy conduce acum grupul liderilor europeni. Deloc întâmplător, Franţa se află acum la preşedenţia Comisiei Europene, exact în perioada deznodământului actualei crize financiare. Nici nu se putea om mai potrivit pentru a aduce ţările Europei la linia trasată de Bilderberg.

La ultima întâlnire care a avut loc pe 15 octombrie la Bruxelles cu liderii ţărilor membre UE, Nicolas Sarkozy a vorbit de un guvern financiar mondial: „propun ca, la finalul acestui Consiliu, să venim cu un mesaj unitar. În acest spirit am propus un summit internaţional până la finalul acestui an, de preferinţă la New York, acolo unde a început totul, pentru refondarea sistemului financiar internaţional. Doresc ca, în ceea ce priveşte acest subiect, noi, europenii, să fim deplin uniţi. Criza actuală este criza prea-multului. Trebuie să refondăm sistemul, iar această refundamentare trebuie să fie globală. Nicio instituţie financiară nu trebuie să scape reglementării şi supravegherii.”

Sistemul nu trebuie refondat, ci trebuie pur şi simplu să se renunţe la el cu totul, întrucât s-a dovedit deja că este păgubos pentru omenire şi ineficient în a asigura mult râvnita stabilitate economică. Însă Sarkozy nu face decât să îşi joace rolul: el trebuie să determine toate ţările aflate sub tutela UE să se conformeze la linia trasată de Bilderberg.

„Suntem încrezători că lucrând împreună vom depăşi provocările actuale şi vom reinstaura stabilitatea economiilor noastre şi prosperitatea,” a fost primul mesaj al G8 la începutul lui octombrie 2008. Prin grija lui Sarkozy, şefii de stat şi de guvern din cele 27 de state membre ale UE au cântat pe 15 octombrie, fără să cârtească, acelaşi refren şi au subscris la ruşinoasa soluţie de a aloca miliarde de euro din banii statelor pe care îi conduc pentru a „salva” băncile (în realitate pentru a finanţa noul guvern financiar mondial).

Principalul consilier economic al preşedintelui Sarkozy, François Perol, a explicat presei că „pentru a răspunde crizei financiare, cea mai gravă de după cea din anii ’30, trebuie să lucrăm în trei direcţii. Acest nou Bretton Woods va implica în primul rând un sistem de reglementare financiară bazat pe controlul tuturor agenţilor financiari, a fondurilor de protecţie împotriva riscurilor (hedge fonds), a agenţiilor de rating şi a băncilor.” Acelaşi lucru îl spunea şi Jeffrey Garten.

Al doilea punct propus de Franţa (ţinând cont de cele de mai sus, este evident că Franţa nu face decât să reproducă papagaliceşte ideile trasate de Bilderberg) este „crearea unui guvern economic mondial, care să nu fie redus la G8, pentru că din acesta nu fac parte două dintre ţările cele mai populate din lume, China şi India, şi nici Brazilia, Mexic sau vreo ţară africană.” Până aici nicio noutate. Şi al treilea punct: „Instituirea unui sistem de cooperare monetară între marile state, pentru că unul dintre motivele actualei crize îl constituie dereglările monetare din anii ’90 şi de la începutul anilor 2000, care au determinat Statele Unite, China şi Europa, fiecare pentru sine, să elaboreze o politică diferită”.

Concluzia acestei mascarade? În urma summitului de la Bruxelles, liderii UE au făcut presiuni asupra Washington-ului pentru ca acesta să reformeze rapid şi în profunzime sistemul financiar actual. Iar Washington-ul a fost extrem de mulţumit să subscrie planului care fusese lansat chiar de el, ca instrument docil al Bilderberg.

Istoria se repetă sub acelaşi slogan: „Ordo ab chao” (la ordine prin haos)

Toate cele de mai sus nu sunt altceva decât repetarea pas cu pas a unei vechi strategii, care a mai fost utilizată de câteva ori de-a lungul istoriei, cu aceleaşi consecinţe dezastruoase pentru omenire. De fiecare dată scenariul a fost identic: s-a creat o situaţie de criză, s-a oferit o soluţie, chipurile pentru a menţine stabilitatea şi apoi au fost implementate măsuri care au creat un şi mai mare control din partea aşa-zisei elite mondiale. Conspiraţioniştii numesc această strategie „dialectica hegeliană a tezei-antitezei şi sintezei”. Masonii o numesc „Ordo ab chao” (la ordine prin haos sau mai bine spus la Noua Ordine Mondială prin haos). Au instaurat-o chiar ca deviză a celui mai înalt grad din Ritul Scoţian, gradul 33.

În 1815, Nathan Rothschild a preluat controlul asupra economiei europene, provocând o cădere a bursei din Londra. În acelmoment, Europa era sătulă de război, iar viitorul întregului continent depindea de deznodământul bătăliei de la Waterloo. Dacă armata lui Napoleon ieşea victorioasă, Imperiul francez urma să deţină puterea asupra Europei. Dacă, din contră, câştiga armata coaliţiei anglo-pruso-olandeze, condusă de ducele de Wellington, ajungea Anglia într-o poziţie de putere. Oricum Rothschild nu avea nimic de pierdut, întrucât finanţase ambele tabere. După cum se ştie, bătălia de la Waterloo a avut ca rezultat înfrângerea lui Napoleon.

Cel care a finanţat reconstrucţia Europei şi stabilizarea sistemului economic după războaiele napoleoniene a fost Rothschild. Fondurile din care el a împrumutat naţiunilor Europei, îndatorându-le, au provenit dintr-o înşelăciune celebră. Utilizând reţeaua sa de spioni, Nathan Rothschild a aflat înaintea celorlalţi englezi care era rezultatul importantei bătălii de la Waterloo. Le-a transmis agenţilor săi de la bursă să vândă puternic acţiuni, lucru care i-a determinat pe ceilalţi să creadă că el ştie ceva şi că ducele de Wellington a pierdut bătălia de la Waterloo. Toată lumea a intrat în panică, grăbindu-se să scape de acţiunile britanice „fără valoare”, pentru a-şi salva măcar o parte din averi. După câteva ore, bursa din Londra se prăbuşise total. Când a sosit ştirea oficială că Wellington câştigase de fapt bătălia de la Waterloo, era deja prea târziu. Rothschild cumpărase cea mai mare parte din piaţă pe o sumă de nimic. În câteva secunde, acţiunile britanice au crescut peste valoarea lor iniţială şi iată cum peste noapte, averea deja fabuloasă a lui Rothschild s-a multiplicat de 20 de ori. Din aceşti bani, clanul Rothschild a dat apoi împrumuturi (evident cu dobânzile de rigoare) ţărilor europene, atât de dornice să se refacă după lunga perioadă de război (finanţată tot de Rothschild) şi să ajungă la… stabilitate economică.

Tot stabilitatea economică a fost invocată şi pentru a justifica crearea Federal Reserve. Prima bancă supranaţională din lume a apărut în urma unei false crize financiare, declanşate de un alt membru al elitei, bancherul J. P. Morgan. În 1907, J. P. Morgan a început să răspândească zvonul că băncile au dificultăţi şi nu vor mai putea face rambursări. Ca şi în exemplul anterior cu Nathan Rothschild, acest zvon a căpătat credibilitate pentru că venea de la o persoană despre care se presupunea că ştie ce spune. S-a creat panică, toată lumea s-a înghesuit să îşi retragă depozitele din bănci, lucru ce a dus la falimente în lanţ (aproape 5400 de bănci au dispărut atunci). Apoi Congresul american a demarat o anchetă pentru a stabili care este cauza acestui dezastru şi cum poate fi el evitat. Comisia însărcinată cu această misiune era condusă de senatorul Nelson Aldrich. Acesta era liderul partidei republicane din Senat, dar şi trezorier al lojii masonice din Rhode Island şi omul bancherilor (de altfel avea să devină membru al clanului Rockeffeler, fiica sa Abby Greene Aldrich căsătorindu-se cu John D. Rockefeller Jr.). Aldrich a propus ca soluţie „salvatoare” crearea unei Bănci Centrale care să vegheze pentru ca dezastrul din 1907 să nu se mai repete niciodată. Istoria a arătat că el s-a mai repetat de atunci de mai multe ori.

În 1910, Federal Reserve Act a fost semnat iniţial, nu de legislatorii americani aşa cum era firesc, ci de bancheri, în cadrul unei întâlniri secrete, organizate în casa lui J.P. Morgan din Jekyll Island. Apoi documentul i-a fost dat lui Aldrich care l-a prezentat Congresului. Iniţial nu a avut sorţi de izbândă, dar în 1913, când Woodrow Wilson a devenit preşedinte al SUA, a fost aprobat. În schimbul susţinerii financiare şi politice în alegeri, Wilson le promisese bancherilor că, odată ajuns preşedinte, va aproba fără să clipească constituirea Federal Reserve. Cu două zile înainte de Crăciun, când o mare parte din membrii Congresului american nu erau prezenţi, Federal Reserve Act a fost transformat în lege, fiind aprobat de Congres şi de preşedintele SUA.

După mulţi ani, Woodrow Wilson scria cu regret: „Naţiunea americană este controlată de sistemul de credit. Sistemul de credit este unul privat, creşterea naţiunii şi toate activităţile noastre sunt în mâinile a doar câţiva oameni, care nu fac altceva decât să controleze şi să distrugă libertatea economică. Am ajuns să fim una din cele mai prost guvernate, cele mai complet controlate şi mai dominate guverne din lumea civilizată. Nu avem un guvern cu opinie liberă, mânat de propriile convingeri, ci un guvern aservit opiniei şi supus presiunilor unui mic grup de oameni care îl controlează.”

Senatorul Louis McFadden spunea în 1932 în Congresul american: „Prin constituirea Federal Reserve a fost construit un sistem bancar mondial. Un superstat, controlat de bancherii internaţionali care acţionează împreună pentru a transforma lumea în sclavul lor. Federal Reserve a uzurpat guvernul. ”

Publicului i s-a spus atunci că Federal Reserve este soluţia ideală şi unică pentru a menţine stabilitatea economică. (Sună cunoscut, nu-i aşa?) Străzile şi ziarele erau pline de afişe în care americanilor li se arăta cum inflaţia, şomajul şi criza economică sunt de acum de domeniul trecutului, datorită apariţiei Federal Reserve. A urmat însă marea criză economică din 1929 (The great depression), care a predat SUA cu totul în mâinile bancherilor. În 1944 a fost implementat sistemului Bretton Woods pentru a restabili economia după al Doilea Război Mondial (o altă criză generată cu finanţarea aceloraşi bancheri). Cu acest prilej au apărut alte instituţii financiare de genul Federal Reserve, dar pe scară mai extinsă: Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială. În 1971, Federal Reserve a oprit convertibilitatea dolarului în aur, producând o nouă criză pe piaţă, care a transformat dolarul american în principala monedă de schimb (mai ales pentru comerţul cu petrol) a planetei. De fiecare dată s-a invocat nevoia de stabilitate economică.

Lista utilizării acestui scenariu este lungă şi se încheie (sperăm) cu actuala criză financiară, orchestrată de aceeaşi bancheri din umbră prin intermediul organizaţiilor lor: Federal Reserve, Banca Mondială, FMI şi băncile centrale (naţionale) ale celor mai mari puteri ale lumii. Aplicând cu scrupulozitate scenariul cunoscut, acestea au creat acum panica necesară acceptării unei noi autorităţi financiare, unice la nivel mondial, conduse de acelaşi grup restrâns care vrea să domine întreaga planetă.

Guvernanţii din umbră construiesc Banca Unică Globală cu banii noştri

Contribuabil = termen generic (din seria consumator, cap de locuitor etc.) utilizat pentru a desemna fiinţa umană plătitoare de taxe şi impozite. Termenul se opune celui de franc-mason (franc=liber, utilizat de-a lungul istoriei pentru a-i desemna pe cei care erau scutiţi de taxe, impozite, dări).

Liderii celor mai bogate ţări ale lumii au anunţat de curând că unica rezolvare a crizei financiare actuale este să pompeze bani publici în instituţiile aflate în pericol de faliment. Banii publici sunt după cum se ştie, banii colectaţi de la contribuabili prin sistemul de impozite şi taxe, pentru a susţine instituţiile de stat, menite să le ofere cetăţenilor servicii publice şi să vegheze la respectarea intereselor lor.

Pe 14 octombrie, premierul britanic Gordon Brown a ţinut poporului englez un discurs atât de patetic şi hilar, pentru a justifica această ruşinoasă decizie, încât merită să fie reprodus:

„După cum ştiţi, Marea Britanie are o puternică tradiţie financiară. Am fost pionierii sistemului bancar de azi care este construit pe încredere. Nu este nevoie să spun nimănui de aici că sistemul nostru bancar joacă un rol central în tot ceea ce facem ca naţiune. Ştiţi mai bine decât oricine altcineva că băncile nu sunt doar entităţi economice, ele se împletesc intim chiar cu vieţile noastre, sunt vitale pentru cei ce vor să facă economii, pentru cei care au credite ipotecare, pentru afaceri şi pentru familii. Ceea ce spun acum nueste ceva abstract. Este vorba despre ceea ce vor discuta mamele şi taţii în seara aceasta, stând pe canapea în sufragerie, imediat ce copiii s-au dus la culcare. Pentru că dacă problemele din America îi fac pe oameni să se întrebe dacă mai pot obţine vreun credit ipotecar, ştim că trăim vremuri de excepţie. În astfel de vremuri, pieţele normale încetează să mai lucreze. Nu putem să îi lăsăm pe oameni fără apărare, pe cont propriu. Să lăsăm lucrurile la voia întâmplării ar fi o negare a responsabilităţii. Este exact unul dintre acele momente în care oamenii privesc spre guvernele lor pentru ca ele să le dea o direcţie. Şi după cum am spus acum câteva zile, noi nu vom fugi de responsabilitate.”

„Guvernul nostru unic şi absolut nu va uita atunci să pozeze cu multă abilitate în rolul său de părinte şi apărător,” spune cel de-al XX-lea protocol masonic. Ce au făcut deci aceşti apărători atât de vajnici ai intereselor cetăţenilor şi famililor? Au decis să aloce din fonduri publice miliarde de euro care ajung direct în buzunarele bancherilor internaţionali. Germania a aprobat deja 470 de miliarde de euro, Franţa vorbeşte de 300 de miliarde de euro, Anglia de 500 de miliarde de lire sterline (echivalentul a 636 miliarde de euro), SUA de 700 de miliarde de dolari.

Cel puţin, după întâlnirea G7, comunicatul de presă dat către poporul american nu a fost atât de ipocrit ca discursul premierului britanic Gordon Brown. Americanii au spus pe şleau că miliardele pompate în mega-corporaţiile financiare au ca scop „să redea încrederea în bănci pentru ca acestea să poată acorda în continuare împrumuturi populaţiei şi societăţilor comerciale”. „Ne angajăm să continuăm să conlucrăm pentru a stabiliza pieţele financiare şi pentru a restabili fluxul de creditare, ca să fie susţinută creşterea economică mondială,” se arată în comunicatul Trezoreriei americane dat în numele G7. Tot mai mulţi analişti economici au dezvăluit însă că de fapt creşterea economică din ultimele decenii este o mare păcăleală. Realitatea este că atât indivizii, cât şi ţările sunt datori vânduţi băncilor internaţionale.

Auzind concluziile G7, americanii au fost în culmea fericirii că îşi vor putea plăti creditele pe care le au deja şi că pot face în continuare altele. Tristă imagine a stadiului în care au fost aduse fiinţele umane! Ce om cu capul pe umeri ar accepta să dea cuiva bani, dacă ar ştii că acela va utiliza banii săi pentru a-l împrumuta tot pe el, cerându-i în plus o grasă dobândă şi făcându-l dator pe viaţă?

Epilog

Este posibil ca toate aceste detalii financiare să-i obosească pe unii cititori. Din păcate, guvernul mondial ne-a obişnuit să lăsăm chestiunile economice şi financiare, atât de complicate, pe seama „experţilor” (care sunt instruiţi să gândească şi să acţioneze numai în interesul „elitei” mondiale, fiind nişte instrumente ale guvernului din umbră). Pentru cei pe care detaliile îi ostenesc (mai ales pentru a-i convinge de importanţa acestora) vă oferim următoarea povestioară cu tâlc (culeasă de pe Internet), care rezumă pe înţelesul tuturor ce este în neregulă cu actuala criză financiară, cum a fost ea creată de guvernul din umbră şi cum singurii care au de pierdut de pe urma ei nu sunt nici instituţiile financiare aflate în aşa-zis faliment, nici Banca Mondială, nici preşedinţii şi miniştrii care fac jocurile lor, ci fiecare dintre noi.

Într-un sătuc de câmpie, a venit un investitor însoţit de secretarul lui. A bătut la prima poartă întâlnită în cale şi i-a spus proprietarului: „Uite, eu sunt colecţionar de broscuţe (verzi!). Dacă îmi aduci o broscuţă, am să îţi dau pe ea 10 euro. Ţăranul a fugit repede la balta din spatele casei şi a luat o broscuţă. I-a dat-o investitorului şi a încasat cei 10 euro. Apoi le-a povestit vecinilor ce afacere bună a făcut el. A doua zi, fiecare ţăran s-a dus la investitor cu câte o broscuţă, pe care a vândut-o cu 10 euro.

După câteva zile, investitorul le-a spus sătenilor: „Văd că afacerea merge. De azi, pentru fiecare broscuţă am să vă plătesc câte 20 de euro.”
Ţăranii, bucuroşi nevoie mare, au dat fuga la baltă, au cules câte broscuţe au putut şi i le-au predat investitorului, primind fiecare câte 20 de euro pe bucată. După alte câteva zile, acesta s-a întors acasă la el şi l-a lăsat pe secretarul său să mai adune broscuţe încă două săptămâni. Înainte de a pleca, le-a spus: „Dragii mei, sunt nevoit să mă întorc urgent la mine acasă ca să mă ocup de afaceri. Vă promit însă că la întoarcere, am să cumpăr de la voi broscuţele cu 60 de euro bucata.” Şi a plecat, în uralele sătenilor.

A doua zi, secretarul investitorului i-a adunat pe sătenii şi le-a ţinut următorul discurs: „Fraţilor, m-am gândit la o afacere pentru voi. Şeful meu se va întoarce peste două săptămâni şi vă va plăti câte 60 pe euro de broscuţă. Daca vreţi, eu vă pot vinde înapoi broscuţele pe care mi le-aţi dat, pentru 35 de euro bucata, iar voi le veţi vinde cu 60 şi veţi câştiga astfel câte 25 de euro. Profitul vostru va fi frumuşel şi fără niciun efort. Ce spuneţi?”

Sătenii s-au adunat la sfat şi au decis că o aşa afacere nu mai prind ei curând. Au pus mână de la mână, s-au împrumutat care pe unde a putut şi au cumpărat broscuţele înapoi cu 35 de euro bucata. Secretarul investitorului a luat banii şi s-a făcut nevăzut. Iar sătenii au rămas cu broscuţele, cu banii daţi şi cu datorii la creditori.

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s